Începând cu 1 ianuarie 2021, au fost recepționate 23 732 de cereri pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă, pentru stagiul realizat după stabilirea pensiei. Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că, la situația din 18 februarie, au fost examinate și aprobate 17 298 de decizii, ce constituie 73% din numărul total al cererilor depuse, transmite IPN.
Mărimea pensiei obținută după reexaminare depinde de durata stagiului de cotizare și mărimea venitului asigurat. Pentru clarificarea datelor care au impact asupra cuantumului prestației calculate beneficiarului, casele teritoriale de asigurări sociale adresează solicitări angajatorilor respectivi. În aceste situații, stabilirea cuantumului pensiei reexaminate, în termenele prevăzute de legislație, va fi posibilă doar prin cooperarea operativă a entităților economice cu CNAS, menționează instituția.
Începând cu 1 ianuarie 2021, se reexaminează pensiile pentru limită de vârstă a beneficiarilor de pensii care și-au stabilit dreptul la pensie după 1 ianuarie 1999 și au realizat un stagiu de cotizare după ieșirea la pensie de la 7 la 10 ani.