Sfârșit. Început aici.
După evenimentele din 1848, Alecu Russo pleacă la Viena, călătorește prin Transilvania, asistă la adunarea populară de pe Câmpia Libertății de la Blaj, semnează la Brașov programul revoluționarilor moldoveni, iar la Paris se alătură luptei politice a emigrației românești, condusă de N. Bălcescu. La 1850 apare în România viitoare, organul revoluționarilor români, „Cântarea României”, reprezentând contribuția lui Alecu Russo la lupta de eliberare națională. Participă, în ultimii ani ai vieții, la lupta pentru unire, colaborând intens la „Zimbrul”, „România Literară”, „Steaua Dunării” ș.a. Alecu Russo a lăsat o operă relativ restrânsă, o operă puțin cunoscută de contemporani. Ca și M. Kogălniceanu, el a pledat pentru o literatură originală, inspirată de realitățile românești și exprimată în limba vie a poporului. Totodată, Alecu Russo a fost unul dintre pionierii criticii literare române, cea mai importantă este „Critica criticii” (1846). Alecu Russo a fost și un mare polemist împotriva exagerărilor curentului latinist. Dintre scrierile sale, cel mai mare ecou în epocă l-a avut datorită semnificației sale patriotice și revoluționare, poemul în proză: „Cântarea României”. Om de cultură și principii progresiste Alecu Russo și-a manifestat în toată opera convingerea că literatura și artele, în general, sunt un mijloc de educație cetățenească. Alecu Russo a fost una dintre acele personalități scriitoricești numeroase în istoria noastră care, prin viața lor plină de abnegație, au împlinit misiunea unui ceas istoric greu, de începuturi și răspunderi pentru Țară.
6. Xenopol Alexandru D. (1847-1920) istoric,
sociolog, economist
și filosof
În galeria personalităților remarcabile care au ilustrat știința și cultura românească (sf. Sec. XIX- înc. sec. XX) se înscrie cu litere majuscule și Alexandru Xenopol. Figura acestui cărturar, omagiată în anul 1970 la propunerea Comisiei Naționale UNESCO, cu prilejul împlinirii a jumătate de secol de la moarte, a fost și continuă să rămână reprezentativă pentru curentul de idei ale gânditorilor patrioți ale căror idealuri se confundă cu grijă pentru soarta Țării. Alexandru Xenopol a văzut lumina zilei la Iași, în mahalaua Păcurari la 23 martie 1847. A început să învețe carte în pensionul tatălui său. Din anul 1861 a trecut la Școala „Trei Ierarhi”, iar de aici la Liceul Național și în sfârșit la Academia Mihăileană, unde a avut profesori pe Titu Maiorescu, Grigore Kobălcescu, Petru Poni ș.a. Studiile superioare le-a făcut, ca bursier ale societății Junimea, la Berlin, ulterior doctoratul în Drept și doctoratul în filosofie (1871). se întoarce la Iași în toamna lui 1871, simultan cu obligațiile didactice desfășoară o bogată activitate științifică. Între anii 1894-1903 și 1906-1908 a condus revista „Arhiva”. Preocupările lui au fost împărțite între istorie, filosofie, sociologie și economie, aducând la ele contribuții remarcabile. Pasiunea vieții lui Alexandru Xenopol a fost istoria. Pregătirea lui multilaterală, dublată de patriotismul său profund i-au permis să făurească opere istorice de mare valoare pentru cultura românească și cu un larg răsunet pe plan european. Lucrări cum sunt: Războaiele dintre ruși și turci, înrâurirea lor asupra românilor, teoria Roselor, Domnia lui Cuza Vodă ș.a., evidențiază cu pregnanță efortul marelui istoric de a utiliza metodologic formule de manifestare a oamenilor – social, economic, politic și cultural. Contribuția cea mai de seamă a lui Alexandru Xenopol la dezvoltarea istoriografiei românești, la ridicarea ei la nivelul celor mai avansate realizări europene, o constituie monumentala lucrare „Istoria românilor din Dacia traiană”. Ea reprezintă prima mare sinteză a istoriei românilor de pe ambii versanți ai Carpaților. Cercetările mai noi evidențiază însemnata și valoroasa contribuție adusă de Alexandru Xenopol în domeniul gândirii economice. Investigând în mod realist situația economică a României din vremea sa, el a sesizat pericolul pe care o prezenta menținerea țării în situația de anexă agrară și de materii prime a statelor industriale.
Mesager neobosit al științei românești, Alexandru Xenopol a desfășurat totodată o prodigioasă muncă de promovare a cercetării științifice originare, de popularizare a cuceririlor științei românești și universale în rândurile maselor din țară. Recunoscându-l ca o personalitate proeminentă a științei și culturii românești, Academia Română l-a primit în rândurile ei în 1895, iar Academia de Științe Morale și Politice din Paris l-a ales membru titular în anul 1914. Alexandru Xenopol a avut meritul de a scrie prima istorie completă a poporului român și de a o face pe larg cunoscută peste hotare, deziderat formulat de M. Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu.
„Personalitatea nu se capătă, ci se cucerește”, scria Dimitri Guști. Personalitățile descrise, anume prin munca și activitatea lor titanică s-au ridicat împreună cu Țara la progresul mult râvnit. Cel mai important produs al vieții unui om este propria personalitate. De capacitatea fiecăruia de a se concentra asupra propriei dezvoltări, depinde nivelul social-politic și economic al societății în întregime. Cei care se avântă în fruntea societății vor învăța ceva de la personalitățile sus numite? Iar, noi să-i nominalizăm la 28 septembrie 2025.
P.S.: Deseori se atribuie termenul de Moldova și actualei R. Moldova, ceea ce este absolut necorespunzător realității și din punct de vedere istoric, cât și a dreptului internațional.
