Continuare. Început aici.
3. Costache Negruzzi (1808-1868), scriitor, traducător, creatorul prozei artistice, autorul celei mai valoroase nuvele istorice din literatura noastră
Costache Negruzzi s-a născut la Hermeziu (Iași), într-o familie înstărită de boieri mici, cu dragostea de carte. Costache Negruzzi face parte din rândul acelor personalități ale generației sale care nu și-a desăvârșit studiile în Apus. Ceea ce nu-l împiedică să devină unul dintre cei mai de seamă scriitori ai secolului trecut. Costache Negruzzi și-a petrecut toate viața pe locurile natale și la Iași, cu excepția anilor 1821-1823 când a fost refugiat în Cernăuți. Reîntors în Moldova, după 1823, intră în viața publică, ocupând o serie de funcții de stat: de la mărunta slujbă de diac la visterie, crescând treaptă cu treaptă până la cea de căminar, apoi de deputat al județului Iași.
Prezența sa activă în cercul „Dacia literară” a jucat un rol de înviorare și apărare a mișcării teatrale românești. Activitatea desfășurată de Costache Negruzzi în publicistica vremii („Curierul românesc”, „Albina românească”, „Dacia Literară”, „Propășirea” ș.a.) însoțește bogata lui activitate beletristică, care-l așază, odată cu Alecu Russo, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, Cezar Bolliac ș.a., printre fruntașii literaturii noastre înaintate. Opera sa poartă titlul general: Păcatele tinerețelor și reunește patru cicluri (Amintiri din junețe, Cum am învățat românește, O alergare de cai, Zoe) grupează scrieri inspirate din cronicile și legendele Moldovei.
Poet și prozator, traducător și prelucrător al unor teme și piese străine pentru nevoile publicului românesc, ctitor, împreună cu Alecsandri și Kogălniceanu al Teatrului Național din Iași. Costache Negruzzi este mai întâi de toate un mare nuvelist, unul dintre maeștrii genului nu numai în literatura română, ci și cea universală. Nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanu” (inspirată din cronica lui Grigore Ureche, evocă lupta domnitorului pentru centralizarea puterii împotriva marilor feudali), constituie nu numai deschiderea unor perspective noi în presa românească, dar și o adevărată capodoperă ce a îmbogățit nuvelistica autohtonă și universală. Prin forța de viață a eroului, care nu este numai un portret romantic, ci un om viu și întreg, prin intensitatea dramatică a conflictului, Alexandru Lăpușneanu este prima nuvelă izbutită din literatura românească.
Asemenea celorlalți scriitori din epocă, Costache Negruzzi a manifestat preocupări și lingvistice. Se numără printre primii care relevă importanța poezii populare, încercând și o clasificare a acesteia. Prin lucrările sale ce-i alcătuiesc opera, Costache Negruzzi a inaugurat marea tradiție a povestitorilor moldoveni, care de la pașoptiști și până la Sadoveanu a reușit să creeze o admirabilă simbioză între arta cultă și bogatul tezaur popular. A fost ales membru deplin al Academiei Române. Costache Negruzzi rămâne un creator veritabil, un mare scriitor român modern, un clasic al romantismului, comparabil în literatura franceză cu Prosper Mérimée.
4. Theodor G. Rosetti, jurist și om politic (1837-1923)
Junimea a fost o asociație (după ce s-a scris mai sus) liberă, fondată de comunitatea unor tineri dornici de a da un alt curs culturii românești sub guvernarea democratică a lui Al. Ioan Cuza. Sub lozinca: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”, inițiatorii în 1863 au fost Iacov Negruzzi, Titu Maiorescu, PP Carp, Vasile V. Pogor și Theodor G. Rosetti. Sorții au vrut ca, din cei cinci fondatori, Theodor G. Rosetti să fie acela care să dea numele societății literare ieșene – Junimea. Prin contribuția sa la constituirea și numirea acestei societăți Th. G. Rosetti a rămas în istoria literaturii și culturii românești, ca o figură de seamă. Născut la 4 mai 1837, în Iași, și-a început pregătirea școlară în casa părintească și a continuat-o la Liceul din Lvov și apoi la cel din Viena. Studiile superioare începute la Viena, le-a terminat la Universitatea din Paris, unde și-a luat și licența în drept.
Cumnat al domnitorului Al Ioan Cuza, Th. G. Rosetti s-a înapoiat din Franța, în anul Unirii, 1859. După înființarea societății Junimea a activat și în calitate de jurist la un șir de instituții judecătorești. În 1864 devine prefect de Vaslui și profesor de economie politică la Facultatea de Drept din Iași. Între 1871 și 1872 a fost comisionarul Guvernului român la Berlin în problema căilor ferate, iar din 1872-1873 agent diplomatic în Germania, devine în 1884 președinte al Curții de Casație. La 1888 formează Guvernul conservator junimist, fiind ales președintele Consiliului de Miniștri și ministru de interne, iar între 1889-1890, ministru de justiție. Guvernator al Băncii Naționale între 1891-1895, apoi Director al Băncii Agricole. Th. G. Rosetti devine în 1912 ministru de finanțe în Guvernul Titu Maiorescu. În 1891, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Melancolicul Rosetti, cum l-a numit Titu Maiorescu, a mai scris și un șir de amintiri din perioada Unirii Principatelor (1859), un șir de scrisori cu caracter științific publicate în Arhiva, organul societății științifice și literare din Iași. Th. G. Rosetti a fost unul din pilonii Unirii de la 1859 și un mare gânditor al transformării vieții românilor în pas cu evoluția europeană.
5. Russo Alecu, scriitor, culegător de folclor (1819-1859)
Scriitor remarcabil, artist-cetățean, Alecu Russo este o figură luminoasă a timpului său, personalitatea sa manifestându-se multilateral, într-o epocă în care se consolida literatura și limba românească. Alecu Russo s-a născut la 17 martie 1819, la Chișinău, într-o familie de boieri mijlocii. După cum povestește scriitorul însuși în Amintirile sale, publicate în 1855, copilăria și-a petrecut-o în localitatea Strășeni. La vârsta de 10 ani, după ce învățase mai întâi cu un dascăl grec, Alecu Russo este trimis la studii în Elveția, însușindu-și temeinic limba franceză și parțial limba germană. După 6 ani petrecuți în Elveția, îndrumat de tatăl său în alegerea unei cariere comerciale, Alecu Russo pleacă la Viena, unde deprinde studiul comerțului (1836). întors în patrie, la Iași, Alecu Russo se integrează în rândul intelectualității progresiste, dezaprobând starea de înapoiere economică și socială a țării. Aici s-a angajat activ, alături de V. Alecsandri, M. Kogâlniceanu și Costache Negri, în inițierea mișcării culturale ce a precedat anul revoluționar 1848. la începutul anului 1846, Alecu Russo își face debutul cu autor dramatic cu piesa Băcălia ambițioasă, prezentată pe scena Teatrului Național din Iași. Piesa era reprezentarea socială din țară la timpul respectiv. Supărând ocârmuirea prin aluzii destul de transparente prin vocea personajelor de teatru, Alecu Russo a fost trimis în exil la Soveja. Aici a cunoscut una din cele mai autentice regiuni românești, cu un folclor deosebit. Din Soveja, Alecu Russo a cules perla între perle a poeziei populare românești, „Miorița”, pe care a dat-o prietenului Vasile Alecsandri spre înmănunchere, alături de alte juvaieruri folclorice și spre publicare.
Va urma
