Persoanele care sunt aduse la spital, dar nu li se confirmă diagnosticul de COVID-19 și sunt lăsate să plece acasă, trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile, indiferent dacă localitatea în care se află este sau nu în carantină. Precizările în cauză au fost făcute de către directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, transmite IPN.
„Scoaterea localității din carantină, așa cum se va întâmpla pentru raionul Hâncești, nu înseamnă că avem frâu liber pentru plimbări și pentru ieșiri. Noi rămânem în autoizolare”, a spus Nicolae Furtună.
Autoizolarea, timp de 14 zile, este obligatorie pentru persoanele care revin din străinătate, indiferent care a fost scopul călătoriei.
Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a explicat că instituirea regimului de carantină în cadrul unei unităţi administrativ-teritoriale se decide de Comisei pentru Situații Excepționale în situaţia înregistrării cazurilor unice de infecţie, cu afectarea a 1% din populație. Perioada de carantină numără 14 zile de la confirmarea ultimului caz în localitate.