În perioada 26-27 noiembrie, în municipiul Chișinău s-a desfășurat „Super Cupa ATTP-Autumn 2023’’la tenis de masă, la diferite categorii de vârstă.
Școala de Sport municipală Ungheni a participat cu șapte sportivi:Nichita Mandatari – categoria 16-18 ani, Laurențiu Talpă, Artiom Pavlov – categoria de vârstă 12-15 ani, Denis Fonariuc, Luca Stepan, Alexandru Ivaniuc, Matei Olearciuc – categoria până la 11 ani.
Toți au devenit finaliști, însă trofeele pentru Ungheni au fost aduse de Denis Fonariuc, medalia de bronz, diplomă, cadouri de preț și premiu bănesc și respectiv Nichita Mandatari, candidat în maestru al sportului, care în marea finală a condus cu scorul 2:1, până la urmă cedând cu scorul de 2:3 în fața maestrului în sport, Gabriel Spivacenco din Chișinău. Astfel, Nichita s-a mulțumit cu medalia de argint, diplomă, cadouri de preț și premiu bănesc.
Așadar, două medalii aduse la Ungheni!