Azi soarta ne-a făcut o surpriză – o vom cunoaște pe Lilia Covaliu, fermecătoarea educatoare de la grădinița „Steluța” din Ungheni, cea mai bună educatoare din raion în anul 2016.
— Profesori visează să devină mulți, dar educatoare la grădiniță?
— Dragostea față de copii mi-a transmis-o mama. Educația de care ne-am bucurat de mici nu putea să nu lase urme adânci în suflet. În mine trăiește dragostea ei față de copii. Cine e mama mea? O femeie neobișnuită, un om cu suflet nespus de bun, harnică, care a făcut totul pentru a ne educa și a ne pune pe picioare pe noi, cele patru fiice și un fecior, fiică a unui veteran de război care și-a pierdut viața pe 27 aprilie 1945. Pe mama o cheamă Dina Vizitiu din satul Palanca, raionul Drochia. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că azi pot pleca la ea s-o îmbrățișez. Îmi pare rău că tata de doi ani nu mai este printre noi. Îi simt lipsa și mi-i dor de el.
— Ce sărbători vă adună în casa părintească?
— Mama ne așteaptă la toate sărbătorile, dar ne adunăm toți la Paște, la Crăciun, la hramul satului, de Sfântul Dumitru. Atunci venim împreună cu familiile. Mama, ca toți copiii la vremea ceea, a avut o copilărie grea, în anii de după război când era foamete. Mama ei era bolnavă și mama n-a putut să învețe, cu toate că dorea, a reușit să termine numai 4 clase, de aceea s-a străduit ca noi să avem studii. Într-un timp a lucrat dădacă la grădiniță, eu mă duceam la ea și îmi plăcea foarte mult acolo, îmi plăcea cum vorbește mama cu copiii, de aceea după clasa a opta, fără a sta pe gânduri, m-am dus la școala pedagogică.
— La Ungheni ați venit adusă de dragoste?
— La Ungheni m-a adus repartizarea la lucru. Atunci acesta era un oraș de tip închis, curat, îngrijit. Nu fusesem niciodată în Țările Baltice și în prima seară, când mă plimbam cu fetele în centru, mi s-a părut că mă aflu acolo. Atunci m-am îndrăgostit de oraș și am decis că voi rămâne aici, în plus, ni s-a dat o cameră în cămin. Pe urmă mi-am întâlnit iubirea, el lucra profesor de muzică, munca a făcut să ne întâlnim.
— Mergeți prin viață iată așa, cu zâmbet?
— Nici nu știu ce să spun. Întotdeauna îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce am în viață, de e bucurie, de e tristețe, eu mulțumesc. Avem o familie minunată, un frate bun și trei surori, ne susținem unul pe altul, ne ajutăm, ne stimăm.
— Lilia, ce v-a învățat munca la grădiniță?
— Răbdare și încă o dată răbdare. Priceperea de a o lua de la capăt, a întâlni ceva nou, a descoperi, poate chiar în fiecare zi. Rezultatele? Voi spune că mă bucură, sunt fericită și mă pot mândri cu ele. Mă străduiesc să găsesc cheița pentru fiecare copil ca să văd ce poate el, ce dorește. Uneori nici părinții nu știu ce poate copilul lor.
— Iar participarea la concurs?
— Sunt o persoană care nu vrea să vorbească despre sine, dar la concurs mi-a ajutat susținerea colectivului, a directoarei grădiniței, cu toate că eu întotdeauna mă străduiesc că fac așa ca să fie totul la un nivel înalt. Colegii mei știau că pot apăra onoarea colectivului, a instituției noastre. Urmează să apăr onoarea întregului raion, am expediat deja materialele pentru două probe la concursul național.
— V-ați născut… pe 3 martie (discuția a avut loc la 2 martie). Probabil, e de prisos să întreb despre anotimpul preferat.
— Știți, iubesc și primăvara, și iarna, și toamna, fiecare anotimp e frumos în felul său, deosebit. Nu pot spune că îmi place o culoare sau o floare anumită, îmi place tot.
— În toate sunteți atât de entuziasmată?
— Îmi place tot. Îmi place muzica clasică, cea populară, de estradă, în dependență de dispoziție. Iubesc oamenii.
— Care oameni?
— Cei în care poți avea încredere, care își respectă cuvântul dat, sunt sinceri. Mama ne-a învățat să fim astfel. Eu, de exemplu, mă străduiesc să găsesc limbaj comun cu toți, încerc să înțeleg persoana.
— Ați dori ca fiicele să vă urmeze calea?
— Nu. Nu de aceea că salariile sunt mici. Ele nici nu doresc. Ce-i drept, când erau mici voiau să fie ca mama.
— Care cadou ar fi cel mai frumos în ziua de naștere?
— Sosirea mamei, fratelui și surorilor, a tuturor oamenilor dragi mie.