Planeta, de la al doilea război mondial încoace, a trăit (în mare parte din Europa, America, Asia, Australia) multe decenii liniștite, prospere și chiar pline de răsfăț pe ici-pe colo… Criza din cauza pandemiei virusului Covid-19 a bulversat viața întregului mapamond.
Se știe, că în orice denaturare a vieții umane de la Socrate încoace bătrânii au fost țapi ispășitori. Ce să faci cu ei neputincioși și socotiți inutili, care îți complică viața de pomană, când viețile tinerilor sunt în pericol?
Altfel, cum s-a procedat și acum, în special în primul an de pandemie. Anume în aceste condiții, am hotărât să-l vizitez la domiciliu pe domnul Pentelei Cojocaru, născut la 30 iulie 1924 în localitatea Berești, județul Iași, România. Părinții Alexandra și Maria Cojocaru au fost oamenii pământului – agricultori, buni gospodari. Tatăl Alexandru, participant la Primul Război Mondial (1914-1918) în Armata Rusă, iar mama Maria , casnică.
Domnul Pentelei face primele studii la școala din sat. La sfârșitul fiecărui an de studii primea coronița de eminent. La absolvirea școlii a fost decorat cu medalie și premiul I de la Ministerul Educației Naționale al României. Însă gospodăria l-a ținut pe loc, fără să-și poată continua studiile mai departe. La vârsta de 17 ani s-a căsătorit cu Maria, o fată din mahalaua sa. În toamna anului 1941, după eliberarea Basarabiei de Armata Română, a fost mobilizat în rândurile armatei cu locația în județul Mehedinți, Oltenia.
Evenimentele au fost de așa natură, ca peste câțiva ani de război, până în vara anului 1944, basarabenii au fost mobilizați în Armata Sovietică și trimiși în linia întâi a frontului de Est, sovieto-german. Printre ei a fost și Pentelei Cojocaru, ajungând cu luptele până în Polonia, Cracovia. Mereu a fost cu gândul și inima la Bunul Dumnezeu, să-l ocrotească. Fiind rănit, a fost internat în Spitalul Militar din orașul Cracovia până în aprilie 1945. La 26 aprilie pe un drum plin de peripeții și obstacole a ajuns la baștină. A găsit ruine, sărăcie și familii cu copii orfani.
Și-a continuat traiul în casa părinților, care au reușit să-și păstreze gospodăria în anii grei ai războiului. „Părinții au avut în posesie vacă și alte animale, care ne-au dat posibilitatea să supraviețuim în anii de foamete”, spune dl Pentelei. Majoritatea sătenilor au suferit tragic de pe urma acestui flagel. Pisici și câini nu se mai auzeu în sat, deveniseră hrană pentru înfometați. Așa- numiții „fruntași” satului scotoceau gospodăriile sătenilor și confiscau totul, până la ultimul pumn de grăunțe, aceasta a și fost principala cauză a foametei. „Participant la primul război mondial și decorațiile primite, l-au salvat pe tata de la deportarea din anul 1949”, continuă dl Pentelei.
Alt eveniment, care a tulburat în continuare viața sătenilor, a fost colectivizarea forțată (colhozurile). O metodă de forțare a țăranilor de intrare în colhoz, a fost confiscarea inventarului agricol și animalelor de tracțiune. Neavând cu ce prelucra pământul erau nevoiți să scrie cerere de intrare în colhoz. Nu în ultimul rând și frica, și amenințările de deportare în Siberia au frânt verticalitatea lor. „În situația disperată, în care s-au văzut sătenii, intrarea în colhoz era unica cale de supraviețuire”, afirmă interlocutorul nostru. Și-a desfășurat activitatea în colhoz în calitate de socotitor la brigada de tractoare.
Pe parcursul vieții au crescut și au educat 5 copii: Alexandru, Elena, Eudochia, Ludmila și Valentina. „Fiecare din ei și-au găsit destinul, fie mai aproape sau mai departe de casa părintească” ne mărturisește dl Pentelei.
Fiind întrebat, ce părere are despre Unirea cu Țara-Mamă – România, dl Pentelei a dezmințit minciunile unora, cum că românii, îi băteau pe moldoveni. Cei care căutau să fie bătuți erau puțini. La ei disciplina conta mult”. „E bine să ne reunim, dar la conducerea Țării să fie promovați oameni cinstiți”, accenutează el.
Își duce traiul de unul singur, soția a decedat cu 20 de ani în urmă, copiii au și ei probleme impuse de viață, se mulțumește cum este. Cel mai mult îi este dor de oameni, de o vorbă caldă. Pandemia, bate-o vina, l-a înstrăinat de oameni.
Autoritățile locale se limitează la o vizită pe an, de Ziua Victoriei – 9 mai, când i se înmânează o diplomă și atât. Astfel, de oameni au nevoie de mai multă atenție și nu în ultimul rând de ajutor material. Să ne mândrim cu așa persoane, care au fost capabili să reziste la toate calamitățile umane de-a lungul timpului. Vizitați-l pe dl Pentelei – longevivul cartierului Berești de astăzi.
„Să te scoli înaintea perilor albi și să cinstești pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul” (Biblia, Levitic 19:32).
