În țările unde economia este economie, iar corupția și hoțiile sunt reduse la minim, una dintre cele mai privilegiate categorii ale populației sunt pensionarii. Ei pot, din contul pensiilor, nu numai să ducă o viață decentă, dar și să cutreiere toată lumea. La noi, pensionarii trebuie să muncească din greu sau să stea pe capul copiilor, și ei săraci ca vai de capul lor, dacă nu sunt deputați, miniștri, șefi mai mari sau mai mici la stat. Fiindcă pensia medie pentru limita de vârstă – 1200 lei – nici nu acoperă minimul de existență, care în primul semestru, conform statisticii oficiale, a fost de 1444,6 lei. Vorba recentă a unui demnitar: cui îi este în cot de toate acestea?