Munca noastră nu este ușoară, pentru că trebuie să știm totul, începând cu nașterea. În același timp, ești față în față cu pacientul. Totodată, tendința de a le reproșa medicilor nu este normală, de parcă noi am fi niște nimeni, servitori, dar noi nu suntem chelneri, nu servim, noi oferim asistență. Respect toate profesiile, dar haideți să respectăm și lucrătorii medicali, cei care mai rămân în țară. Uneori vii la un apel și ești întâmpinat cu reproșuri, de ce ai mers atâta timp, omul putea muri. Spune-mi „bună dimineața”, iar eu voi răspunde la fel.
Eu înțeleg că le este greu și dispecerilor serviciului unic 112. Nu au studii speciale, nu știu ce și cum să întrebe, se orientează pe hartă, iată de ce noi de pe strada Decebal din Ungheni plecăm la Măcărești, iar altă mașină din Morenii Noi – spre strada Creangă. Am ajuns, iar apelul a fost fals, cică, au glumit. Probabil, pentru asemenea glume trebuie să răspunzi. Trebuie să înveți să numești adresa concretă ca să fie mai ușor de ajuns.
Nu e cazul să stați acasă o săptămână cu dureri și apoi să credeți că vi se va ajuta în 3 minute – așa ceva nu poate fi. Gândiți-vă la faptul că cineva pur și simplu are dureri de spate sau de cap, iar în acest moment undeva un copil are temperatură de 40 de grade, un bătrân solitar zace fără cunoștință. Înțeleg că nu întotdeauna ai posibilitatea să ajungi la medic în ziua când ai programare, cu toate acestea, totuși programați-vă, apelați la ambulanță doar în cazuri de urgență. Să ne respectăm unii pe alții, să ne fie milă de bătrâni – cum supraviețuiesc, numai ei știu. Nu uitați că și noi vom fi ca ei.
Acum ambulanța este chemată și la centrele de sănătate, și la punctele medicale. Venim odată la un apel, iar medicul stă aplecat deasupra pacientului cu semne de infarct și îi face vânt cu niște ziare. Suntem chemați la o aritmie pentru că nu au medicamente să le ajute, iar ei mai strigă la noi: pe unde ați umblat, de ce întârziați? Dar de ce nu au, de ce nu cumpără ceea ce este necesar pentru a ajuta pacienții? Înțeleg că este vorba de bani – salarii și bonusuri, dar nu consider normal faptul că toate instituțiile medicale au devenit acum autonome. Îmi vine să plâng de la toate astea.
Mulți se supără pe asistența medicală urgentă. Dar oare cineva s-a gândit cum le este, de exemplu, felcerilor tineri care se duc singuri la apel, deoarece nu sunt destui doctori? Nu strigați la ei, credeți-mă, la noi la ambulanță muncesc oameni minunați. Știți cât de greu le este la două femei să care de la etajul al cincilea un pacient, noaptea, când pe scară e întuneric?
Și încă ceva. Eu aș redeschide cabinetele de dezalcoolizare, ca să nu mai fim nevoiți să strângem bețivii de pe străzi – „ah, a venit taxiul nostru” – și să-i ducem în secția internări urgente unde nu ne așteaptă nimeni. Tratamentul acestor persoane în secția narcologie este cel mai scump, așa că poate merită să-i punem la lucru și totodată să-i tratăm? Vreau să spun și despre consumatorii de droguri. Programul conform căruia primesc o doză mică de medicamente slabe a fost calculat așa ca ei, treptat, cu scăderea dozei, să scape de dependență. Ce avem acum? Ei încep la centrul de sănătate și „adaugă” acasă. Printre ei sunt persoane cu dizabilități, îl cunosc pe unul care are o pensie de 1000 de lei, iar vecina lui, care a muncit toată viața, primește 1400. E bine, nu-i așa?
