Taina Învierii ocupă un loc central în spiritualitatea și evlavia creștină, Hristos fiind reperul existențial pentru viața veșnică a fiecărui creștin. Nimeni nu poate contesta realitatea Învierii; femeile și apostolii au văzut „mormântul gol, piatra dată la o parte și giulgiurile singure zăcând” (Luca 24, 12), iar apoi L-au văzut pe Hristos Înviat, Viu. Despre înviere nu poți grăi decât dacă treci prin moarte. Până la Învierea lui Hristos, moartea reprezenta punct la viață. Sfârșitul! Și iată, vine Hristos Care face din moartea Sa izvor de viață dătător. Din mormânt, semn al întunericului, izvor de lumină. Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Hristos este Lumina vie a lumii. Lumina lui Hristos este dătătoare de viață: „Întru El era viața și viața era lumina oamenilor.” (Ioan 1, 4).
Cântările din dimineața Învierii ne vestesc marea biruință asupra morţi. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului…” Şi continuă același sfânt părinte: „Astăzi s-au dezlegat legăturile morții și biruința iadului a dispărut. Astăzi este vremea potrivită să grăim iarăși acele cuvinte profetice: Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Astăzi Stăpânul nostru a sfărâmat porțile cele de aramă și a pierdut însăși fața morții. Dar pentru ce vorbesc eu de fața morții? I-a schimbat chiar numele morții. Acum moartea nu se mai numește moarte, ci adormire și somn.”
Iubiți frați și surori în Domnul, un puternic argument al Învierii constă în adevărul verificat și confirmat de Toma, dar și de apostoli, cărora le arată mâinile și coasta Sa (Ioan 20, 20-28). Sf. Iustin Popovici zice: „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu, însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrățișează; în locul ocărilor, El le împărtășește binecuvântări; în locul morții, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură față de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, și niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire față de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.”
Înviere fără moarte nu este, dar Hristos face din moarte Paște, trecere. Trecere de la moarte la viață, iar, de la Învierea Sa, avem și noi trecerea noastră de la moarte la viață. Toți vom lăsa în urma noastră o cruce cu un nume scris pe ea, semn că pe aici trecem spre veșnicie. Hristos a biruit pe Crucea Golgotei moartea Sa, însă ne lasă și nouă să biruim o moarte. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu Hristos, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.” (Romani 6, 6)
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nu este doar un eveniment istoric care a avut loc într-un timp și spațiu bine definite și consemnate în documentele evanghelice. Ea are o valoare supra-istorică ce a pătruns și a marcat profund și definitiv istoria, dându-i sens și finalitate. Taina Învierii deschide perspectiva unei vieți noi, în care păcatul și moartea nu mai au putere absolută asupra omului. Iubirea lui Dumnezeu se arată mai tare decât moartea, iar istoria nu mai este tributară civilizației morții.
Învierea Domnului este piatra de temelie a credinței creștine. Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre… Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți.“ (I Corinteni 15, 17, 20) Învierea Domnului sau sărbătoarea Sfintelor Paști este centrul spiritual al Ortodoxiei.Toate zilele săptămânii încep cu ziua Duminicii, numită în Evanghelie ziua întâi a săptămânii. Aceasta ne arată că pentru noi, creștinii, toate zilele vieții sunt îndreptate spre înviere, și anume, spre învierea cea de obște. Dar pregătirea pentru învierea cea de obște de la sfârșitul veacurilor se face în fiecare zi și în fiecare săptămână din timpul vieții pământești. Învierea lui Hristos este un eveniment istoric, cu o semnificaţie universală şi o rezonanță cosmică, pentru că reprezintă un nou început: transformarea întregii omeniri. Este un eveniment care schimbă istoria, care dă un sens nou tuturor evenimentelor umane.
În fiecare an activitățile tematice în cuprinsul episcopiei noastre au un titlu special. Anul acesta activitatea misionar-pastorală în cuprinsul episcopiei noastre este ancorată de virtutea CREDINȚEI, având ca generic întrebarea-îndemn a Sfântului Evanghelist Luca: „Va găsi, oare, Hristos, credință pe pământ, când va veni?” (Luca 18, 8) În acest context, în parohiile eparhiei se organizează și se petrec activități cu caracter misionar, care au ca scop întărirea în credință și sporirea acestei virtuți de căpetenie în rândurile credincioșilor. „Prin credința în Dumnezeu viața noastră capătă sens, scop, sprijin.” (Sf. Irh. Luca)
Dacă în vechime credința creștină cerea obligatoriu asceza și sacrificiul, cu părere de rău, astăzi creștinii cer adaptarea Bisericii la progresul lumesc, slujbe și posturi scurte, adică au făcut totul pentru a steriliza Evanghelia, din lipsă de credință și trăire autentică. Dar ne zice Sf. Ap. Iacob, să luăm aminte că: „credinţa fără fapte moartă este!” (Iacob 2, 20)
Omul de azi oboseşte şi se epuizează, pentru că, zice el, are doar „drepturi fundamentale”, fără responsabilităţi morale. Aşa cum în chip drept remarca cineva: „drepturile” actuale sunt impostoare şi mincinoase, pentru că sunt drepturi „împotrivă”, nu drepturi „pentru”: drepturile copilului împotriva părinţilor, drepturile elevului împotriva profesorilor, drepturile minorităţii împotriva majorităţii, drepturile bolii împotriva sănătăţii, drepturile morţii împotriva vieţii, drepturile nebuniei împotriva normalităţii. Avem astăzi un creștinism obosit de sine însuși și fără conținut: din lipsa trăirii autentice; avem un creștinism fără Hristos și rezultatele sunt transformarea bisericilor în restaurante și cluburi de noapte, iar sărbătorile religioase în prilejuri de marketing.
Trăind, văzând și simțind aceste realități, cu durere în suflet vă îndemn ca în credință să ne întâlnim cu Dumnezeu și să trăim cu El. Credința este calea cea mai dreaptă, calea cea mai lăudată și binecuvântată, pentru a ajunge la Dumnezeu. Credința este organul prin care respirăm parfumul veșniciei. Societatea care se compune din oameni credincioși este ca o familie fericită, echilibrată și pacificată. O societate de buni credincioși este o însoțire de oameni morali, devotați și înfrățiți, și la bine și la greu.
Pr. Ilarion Felea ne dă o definiție cum ar trebui să fie creștinul contemporan: „omul bun, omul blând, omul liber, omul drept, omul iubitor și împăciuitor, omul milostiv, omul cu inimă curată, omul lepădării de sine, omul duhovnicesc, omul cel nou după care suspină umanitatea, omul renăscut, recreat și îndreptat după Evanghelie, omul virtuților morale și a perfecțiunilor spirituale, acesta este creștinul.” Aceasta se face doar în legătură personală cu Dumnezeul-Om, Iisus Hristos.
Vă doresc tuturor să fiți creștini buni, deoarece când cineva ți-a zis că ești un creștin bun, ți-a dat cea mai mare cinste și ți-a făcut cel mai mare elogiu, ți-a dăruit cel mai înalt titlu de noblețe, te-a îmbrăcat în cea mai frumoasă haină îngerească.
Dacă este ceva bun de câștigat este numele sfânt de creștin. Lumea se umanizează prin creștini, și de aceea, râvna de a fi un bun creștin trebuie să fie cel dintâi și cel din urmă ideal uman, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” (II Tim. 3, 17)
Hristos a înviat!
Adevărat a Înviat!
Dragilor, rămâneți în iubirea cea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos Cel Înviat!
Prin harul lui Dumnezeu, Petru, ARHIEPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI
