Guvernul lui Dodon a făcut un „cadou” de Crăciun extrem de neplăcut cetățenilor Republicii Moldova și a crescut cu până la 45% prețurile la transportul interurban de pasageri. Astfel, oamenii vor plăti cu 12 bani mai mult pentru un kilometru, iar în cazul unităților de transport moderne, tariful a fost majorat cu 22 de bani per kilometru.De exemplu, o călătorie pentru alegătorii din Briceni care au votat-o pe Zinaida Greceanîi, se va scumpi cu aproximativ 30 de lei, dacă mijlocul de transport oferă condiții „standarde”, și circa 50 de lei, dacă mijlocul de transport va fi de tip „confort”. Și locuitorii din Călărași, raionul de baștină a președintelui Igor Dodon și a premierului Ion Chicu, vor plăti mai mult pentru o călătorie în jur de 7-15 lei.
În acest sens, deputații PAS, Igor Grosu și Petru Frunze au susținut ieri o conferință de presă.
Astfel, PAS califică decizia Guvernului de a scumpi, în toiul sărbătorilor de iarnă, costul călătoriilor interurbane, fără consultări publice largi, fără a analiza alte opțiuni existente, drept o batjocură la adresa cetățenilor.
În timp ce Guvernul Sandu s-a împotrivit, Guvernul Chicu a luat decizia de a majora tarifele, lovind în cei mai săraci cetățeni ai Moldovei, cei care sunt nevoiți să meargă din sat în centrul raional pentru a face cumpărături, pentru a merge la medic sau pentru un loc de muncă.
Mai mult, Guvernul a scumpit călătoriile interurbane fără a oferi celor mai săraci oameni vreo subvenție sau ajutor.
PAS dezaprobă atitudinea iresponsabilă a Guvernului, care a preferat să se limiteze la majorarea tarifelor, în loc să facă regulă în transportul interurban. Este foarte clar că situația actuală nu convine pasagerilor. Aceștia sunt obligați să călătorească în condiții oribile, în unități de transport vechi și murdare. Situația actuală nu convine nici șoferilor acestor unități de transport, care își riscă viața și sănătatea pentru un salariu mic și lucrează în condiții inacceptabile. Situația actuală convine doar celor care au monopolizat rutele de transport”, se arată în declarația PAS.
Deputatul Igor Grosu a declarat că această situație este inacceptabilă: „Cerem demisia Guvernului pentru modul în care a gestionat domeniul transportului public rutier între localități.
Guvernul Dodon și-a asumat toată puterea în țară, dar pentru a câta oară în ultimele săptămâni, a demonstrat incompetență totală în administrarea treburilor statului.
În timp ce Igor Dodon cheltuie zeci de mii de euro pe călătorii în Japonia cu familia lărgită, pensionarii din Moldova de sărbători au primit un cadou urât – Scumpirea călătoriilor, fără niciun ajutor sau compensație din partea Guvernului.
Moldova merită un sistem de transport bine gândit, cu rute asigurate de autobuze; cu companii de transport responsabile, care vând bilete și abonamente și care oferă facilități pensionarilor. Guvernul era obligat să fie de partea cetățenilor în aceste negocieri, dar a capitulat în fața celor cărora situația actuală le convine”.
Deputatul PAS, Petru Frunze, a vorbit despre restricțiile impuse de legislație și birocrație care împiedică sectorul să se dezvolte și anume: (i) timp de trei ani nu se deschide nici o rută și nici o cursă de pasageri, astfel ca agenții economici nu pot investi în autocare care asigură confort călătorilor; (ii) legea prevede un interval minim de 30 de minute între cursele din aceeași localitate, chiar dacă acest interval este mult prea mare pentru localitățile cu număr mare de populație aflate lângă orașele mari, (iii) ministrul, printr-un simplu ordin, poate să instituie restricții la modificarea programelor de transport rutier.
Acestea, dar și alte restricții împiedică concurența, ce duce la concentrarea rutelor în mâinile a câțiva transportatori care mențin artificial un preț ridicat, iar pasagerii nu se pot bucura de mai mult confort și rute alternative. Există curse care sunt deservite zeci de ani de aceiași agenți economici, care nu au interes sa investească în domeniu.
La final, Petru Frunze a anunțat că a înregistrat o inițiativă legislativă care să rezolve o parte din aceste probleme:
- Reducerea intervalului de timp între curse, ceea ce va duce la deschiderea a mai multor curse și călătorii nu vor fi nevoiți să circule în condiții inumane în microbuze arhipline
- Excluderea prevederilor din Codul Transporturilor Auto prin care ministrul prin ordin poate aplica restricții la modificarea programului rutier;
- Depolitizarea reglementării preţurilor la transportul public. Tarifele la transport trebuie scoase de sub influența politicului și să fie reglementate de o autoritate independentă. Pentru a nu crea alte structuri, este necesar ca Reglementatorilor existenţi să le fie delegată această funcţieaşa cum s-a procedat şi în cazul altor servicii publice.
- Reducerea intervalului de timp între rute pentru localitățile mari, aflate la o distanță de cel mult 30 km de Chișinău, de 10 minute pentru microbuze și 15 minute pentru autobuze.
- Revizuirea întregului sistem de transport interurban de pasageri cu optimizarea rutelor, încurajarea achiziționării mijloacelor de transport mari (care să reducă din impactul de mediu) crearea interconexiunilor, care să aibă drept scop final reducerea costurilor de operare a rutelor.
În același timp, fracțiunea PAS din Parlament analizează opțiunea de a veni cu două inițiative: (i) de a a trece serviciile de transport al pasagerilor pe rute regulate din categoria celor scutite de TVA în categoria celor scutite de TVA cu drept de deducere, (ii) eșalonarea taxei anuale pentru folosirea drumurilor proporțional în 12 luni de zile, pentru autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova, utilizate de către operatorii de transport rutier la prestarea serviciilor de transportare al pasagerilor pe rute regulate.
Propunerile respective au ca scop stimularea investițiilor capitale, în cazul procurării unor noi mijloace de transport și compensarea parțială a costului combustibilului, pieselor de schimb, inclusiv anvelopelor și a serviciilor pentru reparațiile auto.