Partidul Unității Naționale are un nou președinte. Deputatul Octavian Țîcu a fost ales în calitate de lider al PUN la Congresul al II-lea extraordinar al formațiunii, transmite IPN.
În cadrul Congresului, fostul președintele al partidului, Anatol Șalaru, a fost desemnat în calitate de secretar general al formațiunii. De asemenea, au fost aprobate modificări la statutul și la programul politic al PUN. Una dintre modificări este lichidarea funcției de președinte executiv și înlocuirea ei cu cea de secretar general al partidului.
La alegerile parlamentare din 2019, Octavian Țîcu a fost ales în calitate de deputat pe listele Blocului ACUM. Acesta a devenit deputat neafiliat, după ce în luna septembrie a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară ACUM, Platforma DA. Țîcu a candidat la alegerile locale din această toamnă din partea PUN la funcția de primar general al municipiului Chișinău, acumulând aproape 5% din sufragii.
Partidul Unității Naționale a fost creat în februarie 2016 și este promovează reunificarea Republicii Moldova cu România. Președintele de onoare al partidului este fostul președinte al României, Traian Băsescu.