Accidentul rutier s-a produs vineri, 16 iulie 2021. Polițiștii, care s-au deplasat imediat la fața locului, au stabilit că un tânăr cu vârstă de 28 ani, locuitor al raionului Ungheni, conducând unitatea de transport de model Volkswagen Golf, a ignorat cerințele punctului 40.1 litera B din Regulamentul Circulației Rutiere a Republicii Moldova (41. 1) Întoarcerea vehiculului este interzisă: b) în tuneluri, pe poduri, viaducte, rampe şi sub acestea) și a efectuat manevra la stânga neasigurându-se. Drept urmare, s-a tamponat cu autoturismul de model Renault Megan, condus de un tânăr de 27 ani, locuitor al mun.Chișinău, care se deplasa din sens opus. În urma coleziunii dintre autourismul Renault și W Golf, ultimul a fost acroșat în autoturismul de model Honda Accord condus de o tânără de 23 ani, locuitoare al raionului Ungheni, care ceda trecerea vehicolelor ce se deplasau pe drumul principal.
În rezultatul accidentului rutier pasagera ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului Renault, în vârstă de 53 ani, locuitoare al mun.Chișinău, a avut nevoie de îngijirii medicale. Aceasta a fost transportată la secția de internare a IMSP Spitalul Raional Ungheni, fiind diagnosticată cu contuzia țesuturilor moi a piciorului drept. Nu a fost internată în spital.
Conducătorii auto au fost supuși testului alcoolscopic. Rezultatul fiind de 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliția a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Informația a fost confirmata de ofițerul superior de presă al IP Ungheni, Cristina Vicol.