Azi facem cunoștință cu Ion Racoviță, cetățean de onoare al comunei Valea Mare, locuitor al satului Morenii Noi, care toată viața a lucrat la pământ, l-a iubit și îl iubește, stimează oamenii și prețuiește munca.
— Sunteți din neamul Racoviță din Cetireni?
— În Cetireni trăiesc mulți cu numele Racoviță, dar eu sunt din Morenii Vechi. Tatăl meu era din Chișinău, însă s-a însurat cu o fată din Morenii Vechi și toată viața a locuit aici. Tata era grădinar și umbla să-și vândă marfa. Cum se vede, așa a vrut soarta ca drumurile lor să se întâlnească. Păcat că mama mea a murit foarte tânără, eu eram de un an. Am avut trei frați și două surori, acum am rămas singur. A doua mamă a fost din Pârlița, ea m-a crescut.
— Cum a fost viața dvs.?
— De mic am lucrat în kolhoz, apoi am plecat în armată și patru ani am fost soldat, așa era atunci, după război. După demobilizare m-am întors și din nou m-am dus să muncesc în kolhozul care atunci purta numele lui Stalin. Am lucrat un timp, apoi kolhozul a fost desființat și s-a creat sovhozul „Prut”. În sovhoz era mai bine, primeam salariu. Eu mulți ani am muncit în brigada de legumicultori, o conduceam. Cultivam roșii, castraveți, ardei, vinete, tot de ce era nevoie. Am lucrat până m-am pensionat.
— Cu ce vă ocupați acum?
— Cu ce mă pot ocupa? Am o grădină de 30 de ari, singur sădesc, prășesc, am o vie mică. Singur coc pâine, gătesc de mâncare. Nu pot sta fără lucru, mi se pare că dacă mă voi așeza, timpul va sta pe loc. Lucrez, când te ocupi cu ceva și vremea trece mai repede, te simți mai bine.
— Dar soția, familia?
— Soția mea e din acest sat, era foarte tânără când ne-am căsătorit. Ea avea 17 ani, iar eu 18 și când am plecat la armată aveam o fiică. Atunci, în armată, am fumat prima dată. Lada cu mahorcă sta în cazarmă. Cum să nu fumezi când ai lăsat soția tânără cu copil mic, iar vremurile erau grele, nu aveau cu ce face focul în sobă. După armată n-am mai fumat… Am avut cinci copii, trei băieți și două fete, cea mai mare, e foarte dureros, a murit. Am niște copii că aș vrea să le doresc tuturor să aibă urmași ca ei. Așa i-a educat mama lor. Mamele se ocupă de copii, iar bărbații lucrează. Poate mie, ca tuturor părinților, așa mi se par copiii. Unul dintre fii e director de farmacie, fiica e preoteasă în Sângerei, alt fiu cu familia e în Italia, altul e alături, lucrează în gospodăria din sat. Soția nu mai este de 8 ani. Am avut o soție minunată, dar, cum se vede, așa ne-a fost soarta. Acum mă duc des la biserică, dacă timpul e bun, aproape în fiecare duminică. M-am născut creștin și trebuie să rămân până la ultima mea zi.
— Acum se spune că nu numai viața pensionarilor e grea, ci a multor oameni.
— Nu pot spune că viața e grea. Poate e grea pentru cei care nu muncesc. Oamenii spun că nu le ajung bani, păi ei niciodată nu ajung. Zic că nu au bani, dar construiesc case, cumpără mașini. Nu, nu pot spune că viața e grea. Pensia mea e mai mică de o mie cinci sute de lei și slavă Domnului, îmi ajunge. Îmi mai ajută copiii, așa că nu am de ce să mă plâng că ceva îmi lipsește. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru viața mea. Au fost vremuri foarte grele, au fost timpuri când unei persoane i se vindeau două pâini, iar acum du-te și cumpără cât vrei.
— Dacă s-ar întoarce vremea înapoi, tot la pământ ați munci?
— Numai la pământ, îl iubesc foarte mult. Pământul ne hrănește și, cum se spune, pământ sunt și în pământ mă voi întoarce. El trebuie păzit, îngrijit, să avem grijă de el tot așa ca de sufletul nostru. Dacă nu îl vei îngriji, nu va rodi. Trebuie să-l iubești. Acum viața e bună, dar oamenii nu numai pământul nu-l iubesc, ci nici unii pe alții.
— De ce? De ce dacă viața e bună oamenii nu se iubesc unul pe altul?
— Nu știu de ce. Nu înțeleg ce vor oamenii. De ce fiecare, când te întâlnești, spune că e greu să trăiești, că s-a săturat de această viață. De ce să spui așa, trăiește, principalul e să-ți dea Dumnezeu sănătate. Nu știu de ce e așa. Poate au venit așa vremuri… Și nu numai oamenii din sat zic așa, noi suntem oameni mici, dar și oamenii mari nu sunt mulțumiți unul de altul, concurează. Dar principalul e sănătatea. Poate așa gândesc eu la vârsta mea, iar în tinerețe altfel înțelegi aceste lucruri.
