Nu poţi să nu observi această femeie care stă la tejgheaua cu legume la piaţa din cartierul Tineretului din Ungheni, deoarece e atentă, amabilă, tacticoasă. Am dorit să aflăm cine e, de unde e şi cum a ajuns la tejghea.
— Îmi zice Galina Vizitiu. M-am născut în satul Parcani, raionul Soroca, părinţii mei au fost ţărani. Din copilărie am iubit pământul, natura. Vin dintr-o familie numeroasă, am fost nouă copii la părinţi, eu sunt mezina, de aceea toţi mă iubeau, mă alintau, dar eu, de rând cu cei mai mari, întotdeauna m-am străduit să le ajut părinţilor. Vara, în timpul vacanţei, dimineaţa devreme ne duceam în câmp. Părinţii mei au lucrat în kolhoz, mama 12 ani a cântat în corul bisericesc, noi de asemenea iubeam cântecul şi cântam în timp ce lucram în câmp.
— E clar, dar nu v-aţi dus să învăţaţi de agronom.
— Pe atunci, când copilul termina şcoala, părinţii de obicei îl sfătuiau să înveţe de pedagog, de medic. Dar pe mine medicina nu mă interesa, în schimb, îmi plăcea să mă joc cu copiii din mahala, să comunic cu ei, de aceea m-am dus la institutul pedagogic, facultatea de limbi străine. La şcoala noastră era o profesoară foarte bună de limba franceză, iar atunci când îţi place pedagogul, îţi place şi disciplina predată de el, cu atât mai mult când el îţi insuflă încredere că tu poţi, totul îţi va reuşi. Deci am devenit profesoară de franceză şi am lucrat în şcoală 40 de ani. Recunosc că şi eu iubeam foarte mult copiii, iar ei îmi răspundeau la fel, eu îi învăţam şi învăţam de la ei multe.
— Cum aţi ajuns în raionul Ungheni?
— Aici m-a adus prima şi unica mea dragoste. Ne-am întâlnit la Bălţi, unde învăţam eu. Iar Petru, el e agronom, împreună cu părinţii cultiva lalele, deseori venea în oraş, uneori îmi dăruia un buchet de flori, uneori eu îi ajutam să le vândă. Am prietenit 5 ani, apoi el m-a cerut de soţie. De atunci întotdeauna am făcut totul împreună, mai târziu au început să ne ajute copiii.
— Câţi aveţi?
— Trei. Noi nu le-am impus părerea noastră, le-am oferit posibilitatea să-şi aleagă calea, ceea ce le place, ei de asemenea au studiat limbile străine. Fiica Oxana a absolvit universitatea din Paris, Sorbona, cum spunem noi, Carolina a studiat la Universitatea de Stat din ţara noastră limba engleză şi informatica. Feciorul de asemenea a învăţat la Paris, a studiat ingineria şi geografia. Ambii s-au întors în ţară, trăiesc în Chişinău. Dar întotdeauna, când erau cu toţii acasă, tata îi învăţa cum să crească şi să îngrijească legumele, aşa că afacerea noastră comună am dezvoltat-o împreună.
— Nu doriţi să vă odihniţi, să staţi acasă în loc să vă aflaţi aici, în arşiţă?
— Viaţa înseamnă mişcare şi mie îmi place să fiu în mişcare, să fiu cu lumea, să discut cu ea, să propun cumpărătorilor producţia crescută de noi, îmi face plăcere.
— Soţul dvs. are la Hristoforovca o gospodărie ţărănească?
— Da, o gospodărie ţărănească care îi poartă numele, „Petru Vizitiu”.
— Ce creşte pe câmpurile gospodăriei dvs.?
— Tot ce doriţi: căpşune, zmeură, ardei graşi, roşii, ceapă, castraveţi, dovlecei, harbuji, vinete. Creşte o livadă minunată de caişi sădită de copii pe când erau prin clasele 4, 5, 6 şi care ne bucură foarte mult. Când ne adunăm cu toţii la masă, nu contează de unde au venit copiii, din Paris sau din Chişinău, ne bucurăm de ceea ce e crescut de mâinile noastre. Ştiţi, aş dori să le doresc tuturor oamenilor această bucurie, când se adună împreună, când fac împreună un lucru comun, în special dacă lucrează pământul. La noi pământul e foarte bun, ca el nu găseşti în altă parte. Aş dori mult să se întoarcă toţi în patrie, să cultive ceva, să obţină recoltă.
— Să înţeleg că trăiţi împăcată cu sufletul şi cu cei din jur?
— Suntem oameni credincioşi, ca toţi. Ocupându-ne de agricultură, ne bucurăm când plouă şi ne doare sufletul când cade grindină sau sunt îngheţuri, ca anul acesta. Aşa e făcută lumea, Dumnezeu ba ne dă, ba ne ia. Părinţii noştri au trecut prin greutăţi foarte mari, inclusiv prin foamete, dar credeau că va fi mai bine, munceau, aşa şi noi trebuie să lucrăm şi să trăim. Oricât de grea ar fi viaţa, oricum relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre rudele apropiate, vecini, dintre oameni trebuie să fie calde. Bunătatea trebuie să trăiască în suflete, trebuie să ne susţinem unul pe altul, atunci va fi mai uşor de trăit.
