În căutare de noi modele am descoperit în Oxana Timoșco, profesoară de istorie la LT „Gheorghe Asachi”, un adevărat dascăl de viață de o competență rar întâlnită de a te modela după fiecare elev în parte. După cum afirma și Grigore Moisil „Un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare”, cum îi reușește? Aflăm secretul chiar de la ea.
— Povestiți-ne despre dvs. Ce a stat la baza formării ca pedagog?
— De fapt eu am absolvit facultatea de drept la USM. Mă visam anchetator. Însă după căsătorie soţul nu mă vedea în organele de drept, spunea că sunt o fire mai sensibilă. În 2004 am început să activez în calitate de secretar la L.T „Gh. Asachi”. Fostul director, Boris Zugravu, îmi aduc aminte și acum vorbele sale, mi-a spus: „Domniţă, dvs. aveţi stofă de profesor şi trebuie să predaţi”. Mi s-a oferit prin cumul ore de „Noi şi legea”, așa am „pipăit” gustul de a preda şi dragostea faţă de copii. Am fost curioasă să aflu mai mult despre pedagogie, așa că am realizat programul de recalificare profesională la specialitatea Istorie, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
— Se spune că școala e a doua casă, iar profesorul este părintele elevilor. Am remarcat că dvs. păstrați o legătură strânsă cu ei. Câte generații ați condus până acum?
— „Profesorii buni educă pentru o profesie, profesorii excelenţi educă pentru viaţă”, un citat care mi-a rămas în memorie spus de elevii mei, promoţia 2019. Încerc să combin ambele calităţi şi am o satisfacţie enormă din ceea ce fac, deoarece a forma oameni este chiar un miracol, ţinând cont de personalitatea fiecăruia dintre copii. În toată această perioadă am condus cinci generaţii, iar în calitate de diriginte deja am început-o pe a II-a. Prima clasă de dirigenţie am condus-o începând cu clasa a V-a până în a XII-a, anul 2019. Mă bucuram enorm atunci, când le ofeream certitudinea şi siguranţa ca să-i ghidez spre drumul cunoaşterii, iar ei mă urmau cu foarte multă responsabilitate şi dorinţă de a face carte. Ne-am format ca o familie şi de sărbători eram bucuroasă să-i aştept acasă, într-o altă atmosferă, unde ne simţeam mai liberi şi povesteau din peripeţiile lor. Foarte mulţi elevi de ai mei îşi fac studiile în România, dar totuşi îmi scriu, mă sună şi vin de sărbători să mă vadă.
— Care a fost cea mai frumoasă zi pe care ați trăit-o în carieră?
— Cred că au fost mai multe zile frumoase: lecțiile deschise, zilele când aflam rezultatele remarcabile ale elevilor mei de la bac, olimpiade sau când pur şi simplu copii îmi mulţumeau pentru oră. Mi-a rămas în memorie, sfârşitul anului şcolar pentru promoţia 2019, când un părinte mi-a mulţumit cu plecăciune pentru profesionalism, inimă caldă, înţelepciune, mamă la copii lor…”. Mi-au trecut fiori şi mi-au dat lacrimi de fericire.
— V-ați vedea făcând și altceva?
— Am practicat şi o altă activitate legată de antreprenoriat, dar nu-mi ajungea timp să le realizez pe toate, de aceea am renunţat. Nu mă văd să fac altceva decât casă şi şcoală.
— Observ că aveți o pasiune aparte pentru flori și gătit, de unde se trag acestea?
— Florile bucură ochii şi ne înfrumuseţează viaţa. De când am devenit gospodină la casa mea, am încercat să redau un aspect cât mai colorat şi vesel casei și curții mele. Pentru mine florile au un efect pozitiv asupra stării emoţionale și îmi creează dispoziţia de dimineaţă. Iar gătitul este o lecţie învăţată de la mama Svetlana, care este bucătar de profesie. Ea îmi spunea că bucatele trebuie gătite corect şi gustos.
— Pe lângă energia care o consumați la școală, acasă sunteți mamă a doi copii minunați, cum vă împărțiți cu ei timpul?
— Copiii sunt oglinda părinţilor, de aceea mă simt o mamă fericită, că am doi copii minunaţi, Vadim, student în anul II la Iaşi, şi Adelina, elevă în clasa a VIII-a, ei sunt sprijinul şi ajutorul nostru în casă. Poate e banal să spun, dar partea pozitivă a pandemiei e că ne-a reunit familiile şi avem posibilitate să luăm cele trei mese ale zilei împreună, ceea ce până acum era imposibil.
— Care sunt cele mai mari șanse pe care le-ați primit în viață?
— Faptul că am fost crescută şi educată corect de părinţii mei şi am întâlnit cea mai dragă fiinţă din viaţa mea – soţul Vadim, care îmi este şi cel mai bun prieten, şi cea mai mare consolare. Mă susţine în tot ceea ce fac şi am reuşit împreună să clădim un cămin nu cu mâinile, ci cu inima. Am format o familie trainică bazată pe respect, dragoste, înţelegere, unde domină pacea şi liniştea sufletească, ceea ce este cel mai important pentru un om. În rest, şansele vieţii vin de la sine.
— Dacă v-ați întâlni cu dumneavoastră, cea de la 20 de ani, ea ar fi mulțumită? I-ați împlinit toate visele?
— Cred că da, unele vise nici nu erau şi am reuşit să le realizez. Mă consider o femeie împlinită, fericită şi-i mulţumesc Domnului pentru tot ce mi-a oferit: familie, carieră, prieteni dragi sufletului…
