Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a solicitat implicarea Organizației Mondiale a Sănătății în monitorizarea condițiilor de spitalizare și acordare a asistenței medicale pacienților cu COVID-19 în regiunea transnistreană, transmite IPN.
„În condițiile actuale, discutăm despre faptul să avem aceeași abordare și pentru stânga Nistrului, astfel ca persoanele care sunt în stare gravă să fie referite către instituțiile specializate din municipiul Chișinău: la Spitalul Cinic Republican și Institutul de Medicină Urgentă”, a declarat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, într-un briefing de presă.
Ministra și-a exprimat speranța că respectivul aspect va fi coordonat, așa ca medicii să poată acorda asistență medicală calificată inclusiv cetățenilor Republicii Moldova din stânga Nistrului.
Până acum, cinci decese în Republica Moldova sunt asociate noului tip de coronavirus, dintre care două sunt raportate în regiunea transnistreană.