Am dat zilele acestea de un film bun pe care l-am mai privit și anterior, poate nu o singură dată. „Troia” se numește filmul, cred că îl cunoaște multă lume. Am rămas să îl urmăresc după logica operelor de artă care pot și chiar trebuie reprivite la anumite intervale de timp. La un moment dat, am închis televizorul. În momentul când atacatorii au intrat în cetate, mi s-a făcut frică de sânge mult, de trupuri sfârtecate, de clădiri prăbușite, de scene de violență în masă, pe care altă dată le-am privit ca pe niște cadre foarte artistic și convingător filmate. Poate că aceste cadre s-au suprapus în mintea mea cu imaginile pe care le văd zilele acestea la televizor și în internet despre ororile războiului din Ucraina. Dar poate că mi-am imaginat cum arată ele, aceste cadre, în ochii sutelor de mii de refugiați ucraineni care au trăit orori și mai groaznice acum câteva ore sau câteva zile, dar și în ochii acelor milioane de oameni care au rămas în țară și continuă să trăiască zi de zi, oră de oră, în această lume a ororilor, mult mai sângeroasă și mai strașnică decât cea din lumea antică. M-am gândit că astăzi ucrainenii ar trebui protejați chiar și de astfel de filme – opere de artă, nemaivorbind de filme bazate în măsură mult mai mare pe violență și sânge. Dar poate nu doar ucrainenii și poate nu doar în vreme de război real? Poate că filmele despre război ar trebui trecute la o categoria aparte și difuzate fiind însoțite cel puțin de avertismentul tradițional la posturile TV: „Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!”. S-ar putea să fie necesar de completat această atenționare cu „…vă pot afecta emoțional, psihic și moral”. Desigur, filmele despre război oferă și niște învățăminte utile omului și umanității, dar ele sugerează și gândul că războaiele și vărsările de sânge în masă au fost, sunt și vor fi parte componentă a conviețuirii umane, că ele fac parte din esența umana. Îmbrăcate în haine artistice sau pretins artistice, filmele respective inoculează gândul că și în vreme de război este loc pentru dragoste, virtute, generozitate, fidelitate și alte trăsături umane sacre, pe care, în realitate, războiul le distruge în totalitate sau în foarte mare parte, așa cum distruge viața însăși. Filmele despre război prezintă pericol major în special când producerea lor, bazată în mare parte pe idealizarea și eroizarea războiului, se transformă în politică de stat în unele state. Poate aici se găsește o parte din răspunsul la situația nefirească pentru om și umanitate, când majoritatea oamenilor din Federația Rusă susțin războiul sângeros și distrugător, declanșat de țara lor împotriva Ucrainei? Poate tot de aici se trage și aceeași atitudine a o parte din cetățenii moldoveni, aflați zi și noapte sub influența politici de stat a unui alt stat prin intermediul canalelor de comunicare? Poate, alături de emisiunile de „știri” si de „analiză politică”, difuzate gratis peste Republica Moldova din alte state, ar trebui reglementată și preluarea filmelor despre război? Ce zic specialiștii în materie? Ce crede noul Consiliu al Audiovizualului?
