Din Siberia în Unțești: Drumul întoarcerii spre rădăcini
Nina Moraru s-a născut în iarna anului 1956, înconjurată de frigurile aspre ale Siberiei. Părinții, ambii deportați, deși s-au îndrăgostit pe pământuri străine, erau legați de aceleași rădăcini. Într-o mână cu bagaje și în alta cu copiii au revenit în primăvara anului 1957, în satul Unțești. „Am fost un copil nespus de mofturos și pus pe șotii, însă cu toate acestea, mi-a plăcut extrem de mult școala”, își aduce aminte ea de anii copilăriei.
Anii studenției și pasiunea pentru cifre
„Am avut o copilărie nelipsită de greutăți, dar totuși foarte fericită”, își deapănă cu nostalgie amintirile eroina. Școala medie de 10 clase o face în satul de baștină, apoi 5 ani mai târziu, absolvește Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Contabilitate și Economie. Această alegere, protagonista, o explică în modul următor: „Iubeam cifrele, îmi plăcea să mă joc cu ele, să descopăr universul lor, era o lume ideală pentru mine, de aceea am ales să fac contabilitate. În acele vremuri, contabilii erau respectați în rând cu profesorii și medicii. Anii de studenție, pot spune cu încredere, că au fost unii dintre cei mai memorabili pentru mine”.
Povestea unei iubiri nemuritoare
Întrebată care este cea mai frumoasă amintire, bunica Nina (cum obișnuiesc, de obicei, să-i spună copiii din sat) mi-a recunoscut cu un zâmbet tandru, că nu poate fi nimic altceva decât căsnicia cu bărbatul iubit. „Am făcut cunoștință la un concert când eu eram clasa 9. Recitam poezii, iar el cânta la acordeon și cu vocal. Dacă să mărturisesc acum, cred că m-a cucerit cu vocea, deși fizic era un tânăr nespus de chipeș (râde sarcastic).Obișnuiam să-i spun badea Feghea, fiindcă era cu 5 ani mai mare decât mine. Ne-am întâlnit 7 ani înainte să ne căsătorim, iar cerută de nevastă am fost de cinci ori. Nu că nu aș fi vrut eu, dar tata se temea că voi renunța la universitate, însă într-un final s-a înmuiat și m-am căsătorit în ultimul an de facultate. A fost o iubire frumoasă, bazată pe încredere, sinceritate și devotament”.
De la cifre la scenă: renașterea culturală a satului Unțești
Timp de 25 de ani, Nina Moraru a lucrat economist-șef și contabil în satele Vulpești, Mănoilești și Unțești din raionul Ungheni. „Aveam o responsabilitate foarte mare, de mine depindea în mod direct salariul a peste 900 de angajați. Dar îmi plăcea și dedicam fiecare părticică din mine acestui lucru”. . Ajunsă la pensie în anul 2014, s-a angajat ca șefă a Casei de Cultură din satul Unțești. „Nu am trecut niciun concurs pentru a mă angaja, de fapt, nu știu de ce, dar toți fugeau de acest post de muncă. Îmi era greu să înțeleg de ce nu-l dorea nimeni”.
Cercetând mai profund activitatea căminului cultural până în anul 2014, am descoperit că, într-un fel, acesta aproape că nu a existat, se organizau uneori doar serate dansante pentru tineret în weekend-uri. Odată cu ocuparea postului de muncă de către bunica Nina, pentru viața culturală din sat a început o „epocă de aur”. Inițial protagonista a început să lucreze cu copiii din cadrul Gimnaziului „Vasile Vasilache” din sat, ca, mai apoi, să atragă tineretul și adulții din sat să se implice și ei. „Îmi plăceau oamenii talentați, care aveau ce spune și a căror suflet și chip străluceau când ieșeau pe scenă”- a enunțat doamna Nina.
Cuprinse de valul nostalgiei, ne amintim ambele surâzând de primul concert, organizat în primăvara anului 2014 cu ocazia zilei de 8 martie. Primul pentru bunica (n.r.Nina Moraru) în calitate de organizator și primul pentru autoare în calitate de participantă. „Aveam atâtea emoții, a venit aproape tot satul să urmărească concertul. Simțeam o mândrie profundă că am putut aduna împreună atâția oameni talentați și rudele lor care se puteau bucura de stelele satului nostru. După concert s-au apropiat o mulțime de oameni de mine cu cuvinte de susținere și mulțumire”, declară bunica.

Familia – cea mai prețioasă comoară
După ore bune în care am tot depănat cele mai dragi sufletului amintiri, protagonista ne-a precizat faptul, că meritele pentru concertele minunate de-a lungul anilor nu îi aparțin doar ei, ci și familiei sale care au ajutat-o enorm în organizarea evenimentelor. În special fiica Victoria cu nepoțelele Irina și Laura. „Deși este în vârstă, bunica mea rămâne curioasă și deschisă să învețe lucruri noi. Este un adevărat lider în tot ceea ce face. Mereu a fost și este respectată și admirată de locuitorii satului. Bunica Nina este o sursă nesecată de iubire, înțelepciune și curaj, iar mai presus de toate, este sprijinul nostru. Ne învață să vedem frumosul în tot ce ne înconjoară și să prețuim oamenii pentru bunătatea lor”, ne-a mărturisit nepoata eroinei, Laura.
„Mama mea este o fire foarte responsabilă, orice muncă de care se apucă trebuie dusă până la capăt. Are foarte multă putere, perseverență și bunătate, cred că aceasta ar fi pricina de ce majoritatea persoanelor o iubesc și o respectă. Remarc, că munca la casa de cultură a schimbat-o mult, desigur spre bine. Dintr-o lume singuratică a cifrelor, a venit să lucreze într-o ambianță nouă, plină de oameni, dar i-a venit pe plac. Ea iubește să fie înconjurată de oameni sufletiști, modești și plini de viață. Nu în zadar tot ea spune că omul sfințește locul. Aș preciza cu siguranță că mama e ca o rază de lumină, ca o doză de căldură atunci când parcă simți, că norii au acoperit cerul”, ne-a relatat fiica Ninei Moraru, Victoria.

Tezaurul satului: moștenirea ce nu încape într-o ladă de zestre
Contribuția semnificativă a bunicii Nina nu poate fi atestată doar în baza concertelor organizate sub conducerea sa, ci și prin îmbogățirea „zestrei” satului cu obiecte de importanță istorică semnificativă, cum ar fi covoare, prosoape și costume populare, vase din lut, sunducuri (ladă pentru zestre) și o sofcă (canapea din lemn) adunate de la oamenii din sat.
O altă mândrie a eroinei noastre este ansamblul de femei al satului „Unțeștencile”, care are ca membre 10 femei talentate cu diferite vârste, ce promovează prin cântecele interpretate dragostea de neam, valorile tradiționale și frumusețea culturală, păstrând vie moștenirea străbună.
„Doamna Nina este o persoană foarte apropiată inimii mele. Este bunicuța noastră, a tuturor, ce ne adună mereu pentru a face lucruri minunate. Ea a sădit atât în inima mea, cât și în a celorlalți tineri plăcerea pentru muzică, dans și istorie. Sunt sigură că sfaturile pe care le-am primit de la ea îmi vor rămâne tipărite adânc-adânc în minte. O mare parte din evoluția mea culturală o datorez ei, care prin dedicare zilnică mi-a demonstrat că munca îl înfrumusețează pe om”- ne-a destăinuit Valeria Babin, membră a ansamblului.
Secretul unei vieți împlinite: „Fiți fericiți alături de cei dragi sufletului vostru”
Fiind o fire extrem de voioasă, bunica Nina ne-a povestit că are o mulțime de pasiuni. „Îmi place foarte mult să scriu, în special articole, scenete și povești. Majoritatea schițelor interpretate la concertele și evenimentele din sat au fost gândite de mine. Mi se pare uimitor, să văd cum, din simple cuvinte scrise pe foaie, acestea prind viață și devin opere cu ajutorul oamenilor talentați”. Nina Moraru ne-a mai declarat că îi place să privească seriale, să grădinărească și să povestească cu tinerii și oamenii din sat.
După zece ani de muncă asiduă, dedicate comunității, Nina Moraru a ieșit în primăvara anului 2024 la cea „de-a doua pensie”, bine meritată. Rugând-o să lase un sfat generației de astăzi, bunica Nina i-a îndemnat pe tineri să profite din plin de clipele și momentele oferite de viață. „Fie el bun sau rău, fiecare episod din viață contează. Fiți fericiți alături de cei dragi sufletului vostru”.