Cei ca inginerul-tehnician, ungheneanul Valeriu Talpă, sunt numiţi specialişti cu har de la Dumnezeu. Acest bărbat tânăr, zâmbitor, se pare, poate face tot ce se referă la tehnologiile informaţionale, începând cu reparaţia utilajului şi terminând cu deservirea. La vremea sa a absolvit liceul „Vasile Alecsandri”, a intrat la Universitatea Tehnică, a absolvit-o, acum munceşte cu succes.
— De la ce a început totul?
— Învăţam în clasa a V-a când am văzut la mama la lucru un calculator care m-a pasionat şi pentru aceasta trebuie să-i mulţumesc ei. Când eram prin clasa a VII-a sau a VIII-a, fratele meu mai mare a intrat la universitate şi părinţii i-au cumpărat un calculator. Ce-i drept, fratele a studiat la facultatea energetică, iar eu – la cea de informatică.
— După terminarea studiilor, de câţi ani munciţi independent?
— Ieri s-au împlinit şapte ani. Mă ocup de reparaţie, administrare, reţele, deservire. Nu pot spune că reparaţia e plictisitoare. Dimpotrivă, e foarte interesantă, deoarece de fiecare dată te ciocneşti de diferite probleme, nu doar tehnice, ci şi de program.
— Contactul permanent cu computerul deştept nu face comunicarea cu oamenii plictisitoare?
— Nu, nu poţi să te plictiseşti discutând cu un om, chiar dacă vorbeşti cu el doar despre ceea ce te interesează pe tine. Eu, de exemplu, întotdeauna mă străduiesc să explic în aşa fel, ca omul să înţeleagă. Nu mai vorbesc de numeroşii mei prieteni. Dacă aş avea mai multe mâini şi timp, le-aş ajuta cu plăcere tuturor.
— Apropo, prietenii nu fac abuz de timpul dvs. liber?
— Pe prim-plan pentru mine rămâne totuşi munca, clienţii şi abia după aceasta prietenii. Lor le rămân orele de seară.
— Mai exact, timpul dvs. liber. Aveţi familie?
— Da, am soţie, un fiu care are trei ani şi jumătate. Umblă şi el mereu cu şurubelniţa în mână, tot timpul vrea „să repare” ceva. Încă n-a reuşit să distrugă nimic, pentru că îl supraveghem mereu.
— Cine e jumătatea dvs.?
— Am învăţat la aceeaşi facultate, dar ea are altă specializare – limbile moderne (engleza şi franceza) şi informatica. E de lângă Chişinău, a veni la Ungheni fără probleme. Nu regretă, îi place mult oraşul.
— De aceea, probabil, că alături e persoana iubită.
— Sper să fie aşa, deşi ea consideră că aici sunt mai multe posibilităţi şi pentru ea, şi pentru mine, păcat că nu s-a găsit aplicare pentru cunoştinţele ei în domeniul limbilor străine, dar cunoaşterea calculatorului îi ajută.
— Vă ocupaţi de treburi casnice?
— Pentru mine nu e o problemă, pur şi simplu, nu întotdeauna îmi ajunge timp, dar, dacă trebuie, pot să spăl şi vesela.
— Ce vă poate scoate din fire?
— E foarte greu să mă scoţi din fire. Asta în primul rând. În al doilea, nu dau frâu liber emoţiilor, vocea o ridic rar, mă străduiesc să aplanez conflictele.
— E un rezultat al educaţiei din familie?
— Da, tata niciodată nu a ridicat vocea, el e pedagog.
— Ce preţuiţi la oameni?
— Onestitatea şi priceperea de a se ţine de cuvânt. Dacă un bărbat şi-a dat cuvântul, neapărat trebuie să-l ţină, eu, în tot cazul, mă străduiesc să fac anume aşa.
— Cu iscusinţa, cunoştinţele dvs. puteţi găsi uşor de lucru peste hotare. Nu doriţi să plecaţi?
— Nu ştiu, e patriotism sau nu, dar eu nu vreau să plec nicăieri, peste hotare mă duc numai la odihnă. Chiar am ales să mă întorc în oraşul natal.
— La ce visaţi? Să aveţi o casă, maşină?
— Am apartament şi maşină.
— De ce alţii nu reuşesc?
— Poate pur şi simplu lasă mâinile în jos. Eu, de exemplu, am lucrat foarte mult, şi nu doar de dragul banilor, chiar şi fără zile de odihnă.
