Republica Moldova a primit de la Organizaţia Mondială a Sănătății un lot de o mie de teste pentru noul tip de coronavirus. De asemenea, autoritățile au încheiat mai multe contracte de livrare a testelor pentru COVID-19, dar și au beneficiat de donații din partea unor agenți economici. Informațiile au fost prezentate marți dimineața, 24 martie, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.
Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că lotul de teste, acordat de OMS, a ajuns în Republica Moldova aseară, 23 martie. „Sistemul de sănătate se solidarizează nu doar prin prisma instituțiilor publice, dar a instituțiilor private. Săptămâna trecută, dar și săptămâna aceasta am primit un lot de donații de teste, care vin din partea unui prestator privat de servicii medicale. Și îmi exprim recunoștința pentru acest suport. Și mai avem un lot de donații care vine din partea unui agent economic, care vine din sfera de asigurări. La fel vreau să-i aduc sincere mulțumiri pentru acest suport, care nu vine doar pentru sistemul medical, dar în general pentru cetățenii Republicii Moldova”, a notat Viorica Dumbrăveanu.
În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile, începând cu 17 martie. Până acum, au fost confirmate 109 cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus. Două persoane s-au vindecat, iar alta a decedat.