Un locuitor al unui sat din raionul Ungheni care s-a prezentat Vasile Vacaraş ne-a propus să discutăm în paginile ziarului „Unghiul” chestiunea privind raţionalitatea monumentelor menite să cinstească memoria ostaşilor căzuţi în anii războiului în localităţile rurale, precum şi a sătenilor. Dânsul consideră că monumentele au fost, probabil, mai mult un imperativ al acelor vremuri decât loc de înhumare, doar ostaşii erau, cică, înmormântaţi în cimitire şi nu în centrul satului. Dânsul consideră că dacă într-adevăr e un mormânt, osemintele ar trebui mutate la locul odihnei veşnice, dacă nu sunt, atunci trebuie de instalat cruci la cimitire în memoria celor decedaţi pe câmpul de luptă. Fie, dacă e un memorial ca cel de la Ungheni, Pârliţa, Sculeni, dar dacă e vorba de un simplu obelisc cu o steluţă ruginită, înconjurat de buruieni, uitat, care e sensul lui? Potrivit dânsului, aceasta nu mai este memorie, ci o amintire despre indiferenţa şi lipsa noastra de spirit gospodăresc. Cum să nu fii de acord cu el?
Apropo, în Legea nr. 1530-XII din 22.06.1993 privind ocrotirea monumentelor nu se spune nimic concret despre aceste monumente, ci doare despre obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică. Pentru a obţine explicaţii apelăm la Vadim Pâslaru, şef interimar al Secţiei Cultură şi Turism Ungheni. Potrivit lui, memoriale trebuie să fie, mai ales atunci când societatea le consideră necesare, ele fiind instalate în amintirea oamenilor care şi-au pierdut viaţa la război, nu contează de care parte.
Continuă discuţia colega sa, Galina Moraru, specialistă principală în secţia respectivă, care spune că aceasta e o amintire despre cei decedaţi, nu contează unde anume, dar în memoria lor e înălţat un monument. Dacă la cimitire oamenii, de obicei, se duc la Paştele Blajinilor, aici se mai vine şi la 9 mai. Altceva e în ce stare se află monumentele. De aici şi începe cultura noastră. Nu în zadar se spune că dacă vrei să stabileşti nivelul de cultură al poporului, du-te la cimitir, dacă mormintele sunt neîngrijite, înseamnă că oamenii nu au memorie.
Ce-i drept, pentru ca un asemenea monument să atragă atenţia, să corespundă menirii sale, trebuie să-şi spună cuvântul specialiştii, ca el să aibă şi valoare artistică. Dânsa e de acord că e nevoie de o analiză şi să se hotărască ce-i de făcut cu monumentele care nu înseamnă nimic.
Există o listă a monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobată printr-o hotărâre de Guvern. În listă am reuşit să numărăm 45 de monumente din raionul Ungheni, în majoritate, dedicate consătenilor căzuţi în anii războiului din 1941-1945 şi instalate la mormintele frăţeşti ale celor căzuţi în anul 1944. Soarta monumentelor incluse în ea nu poate fi decisă nici de consiliul local, doar cu acordul Ministerului Culturii şi prin hotărârea Guvernului. Vadim Pâslaru a menţionat că e elaborat proiectul de lege cu privire la înmormântări şi edificiile comemorative. Sperăm că în ea va fi clarificată chestiunea privind cenotafurile – monumente funerare ridicate în amintirea unei persoane decedate, ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut, aşa cum sunt majoritatea monumentelor la noi.
Potrivit lui Filip Petriciuc, primarul comunei Buciumeni, monumentul dedicat consătenilor căzuţi în acel război mai înainte se afla în apropierea primăriei, iar acum s-a pomenit între satele Buciumeni şi Floreni, oamenii nu vin prea des la el să se închine. E îngrijit de angajaţii primăriei. Monumentele înălţate la locul de înhumare, potrivit primarului, sunt necesare. Ei au avut ideea de a instala la intrarea în cimitirele ambelor sate cruci, dar pentru aceasta e nevoie de mijloace şi deocamdată sunt treburi mai importante.
