Toate persoanele care vor reveni de peste hotare, începând cu 1 aprilie, vor fi obligate să-și cumpere polițe medicale, indiferent de unde vin și pe ce cale – aeriană sau terestră. O astfel de decizie a aprobat ieri-seară Comisia pentru Situații Excepționale, transmite tv8.
Anterior, se vorbea despre această obligație doar în cazul moldovenilor care revin în țară cu zboruri charter, iar premierul Ion Chicu spunea că nu vor fi lăsați să urce la bordul avioanelor fără polițe medicale.
Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat procedura de achiziție a polițelor medicale. Astfel, cetățenii care intenționează să traverseze frontiera de stat pe cale aeriană, pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală, inclusiv prin intermediul sistemului guvernamental Mpay.
Persoanele care vor traversa frontiera de stat pe cale terestră vor completa și semna o Declarație pe propria răspundere prin care se vor obliga să achite, în termen de 72 ore, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2020.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră va asigura verificarea completării veridice a declarațiilor și va transmite electronic, săptămânal către Compania Națională de Asigurări în Medicină declarațiile scanate și lista persoanelor care au traversat frontiera de stat pe cale aeriană.
Polița de asigurare medicală costă în anul curent 4 056 de lei, la nivelul anului 2019.