Fără transport, fără centru de sănătate, fără magazin – iată rezumatul scurt și sec al satului Săghieni (comuna Alexeevca) din raionul Ungheni.
De acolo cei mai mulți oameni au ales să plece spre o viață mai bună. Cele 67 de suflete care au mai rămas se roagă să prindă ziua de mâine. Cândva era un sat mare, acum au rămas vreo 30 de gospodării și încâ câteva case lăsate în paragină la marginea uitării. După ce au crescut, copiii au ales drumul țărilor străine, iar părinții au murit de chinurile bătrâneții. Au mai rămas 7 pensionari, restul fiind persoane de mult trecute de prima tinerețe. Viitorul nu este deloc promițător, doar 6 copii acum își mai trag rădăcinile din acest sătuc. Nu au școală și nici grădiniță, cei mai mari sunt transportați la gimnaziul din Alexeevca, li s-a oferit un transport până acolo, cei mai mici însă nu au fost duși niciodată la grădiniță.
Pănâ și căruța este un lux
Pentru localnici cea mai mare problemă este transportul. Întrucât nu le-a mai rămas nimic în sat, oamenii au nevoie să se deplaseze câțiva kilometri. Până la Alexeevca și înapoi drumul este deja bătătorit de săteni, care-l străbat zilnic pe jos. Fie că este vorba de poștă, magazin, școală, primărie sau centru de sănătate, pentru ei acestea sunt niște nevoi de care nu se pot lipsi. Cei care au căruțe sunt privilegiați. Mai ales că în ultima perioadă aceștia au devenit poștași și distribuitori pentru restul consătenilor.
Andrei Vîrlan, un sătean în vârstă de 57 de ani, ne-a povestit că oamenii din Săghieni sunt plini de griji și nevoi. Parcă ar fi rupți de orașul Ungheni, o mare parte din ei nu ajung la piața de aici cu lunile. „Mănâncă și ei ce găsesc. Mai cresc o gâină, fierb un cartof, mai fac o măligă, căci porumb este. Noi, ăștea mai bătrâni, nu ne mai putem ocupa cu ogorul, îi lăsăm pe cei mai tineri. Eu i-am dat tractorul băiatului, s-a însurat și s-a mutat în casa noastră, iar eu am trecut în casa părinților, suntem vecini. Mai sunt câțiva ca el, care au rămas, dar mai mulți au plecat. Pe aici e greu să-ți porți și bătrânețea, dar de cei tineri nici nu mai zic. Ei vor multe, vor bani mai mulți, noi nu mai avem de ales, vremea noastră a trecut”, spune bărbatul.
O altă locuitoare, o altă durere. Maria Preuteasa are 74 de ani, a crescut 8 copii și toți ar fi părăsit-o la bătrânețe. Soțul i-a decedat și el acum mulți ani, copiii s-au stabilit cu traiul în Franța, Moscova, iar ea ar fi rămas a nimănui. Toată bogăția ei sunt 5 găini, un câine și o pisică. Își poartă grijile de pe o zi pe alta cu pensia modestă pe care o calculează în fiecare zi să facă economii ca să-i ajungă și de lemne pentru iarnă. Din când în când mai vin copiii în vacanță, atunci îi mai încarcă butelia de gaz și mai cumpără din cele necesare, provizii din care se întreține până la următoarea lor vizită. Când o încolțesc nevoile, se încumetă să meargă pe jos câte 2 kilometri până la drumul din Alexeevca de unde poate lua un transport spre orașul Ungheni. „Merg rar la piață, dar și când mă duc iau atât cât pot duce cu ambele mâini, cel mai greu îmi este când mă întorc cu gențile pline și trebuie să merg pe jos acei câțiva kilometri”, ne spune femeia. Despre săteni aceasta nu ne-a dat prea multe amânunte. Un singur lucru a pronunțat mai apăsat: „Sunt și oameni muncitori, dar sunt alții care beau și nu se mai pot trezi din beție. O bună parte din ei sunt chiar muncitori, dar alții chiar nu vor să facă nimic”.
Ultimii plecați
Potrivit secretarei Consiliului comunal Alexeevca, Natalia Mămăligă, depopularea masivă din ultimii ani a acestui sat a fost cauzată de exodul tinerilor, care caută locuri de muncă la oraşe. Întrucât localnicilor le-ar veni greu să facă naveta în oraș la locul de muncă, cei mai mulți au plecat și au lăsat case pustii. Cei care au rămas lucrează la un agent economic din acea zonă, care ar avea livezi și vie. Deși ar fi o comunitate mică, secretara ne-a asigurat că în ciuda micilor posibilități acești oameni nu sunt uitați. Câțiva dintre ei beneficiază de ajutoare sociale, iar cei care sunt apți de muncă se ocupă cu agricultura.
