Îmi plac oamenii care nu se plâng de soartă, au o poziţie activă de viaţă, nu ţin cont de vârstă. Anume cu o asemenea persoană vom face cunoştinţă acum. E vorba de Gheorghe Zamurca, căruia nicidecum nu-i vei da cei 66 de ani pe care îi are.
— Numele dvs. mi se pare cunoscut…
— Unchiul meu, Mihai Zamurca, a fost directorul „Moldplodoovoşciprom” -ului din Ungheni. Trăiesc în oraş din 1987. Până atunci, după ce am absolvit institutul agricol, am lucrat în raionul Edineţ. Sunt originar din satul Ivanovca Nouă, raionul Cimişlia.
— Băieţii de la sate puteau să înveţe numai la institutul agricol?
— În copilărie eu şi prietenul meu visam la o carieră de militar, vroiam să intrăm la şcoala superioară de aviaţie din Eisk. Chiar am trimis o scrisoare în care am întrebat dacă putem susţine examenele în limba maternă, dar ni s-a răspuns că în armata sovietică studiile se fac doar în limba rusă. Atunci ne-am dus la facultatea de fizică şi matematică a Universităţii de Stat. Prietenul a fost admis şi a devenit director al şcolii din satul natal, iar eu am picat la examene. Mama nu s-a prea amărât, deoarece eram 11 copii în familie şi ea spera că eu, fiind cel mai mare, îi voi ajuta.
— Când v-aţi adunat împreună ultima oară?
— Probabil, în 1985, când tata a împlinit 60 de ani, dar şi atunci un frate lipsea, făcea armata. Acum o soră trăieşte în Canada, un frate – în Irlanda, numai eu şi alt frate n-am fost niciodată peste hotare, dar nu regret deloc.
— Să revenim la tinereţea dvs.
— Lucram la brigada de tractoare. Odată, în atelierul kolhozului, am văzut un anunţ că se formează o grupă de băieţi ca să înveţe la ŞPT din oraşul Hvalânsk, regiunea Saratov. Le-am spus părinţilor că mă duc să învăţ la Glodeni, mi se pare, am luat o bucată de pâine, două gutui şi am plecat cu grupa în Rusia. Era luna noiembrie, anul 1966. Atunci pentru prima oară am mers cu trenul… La şcoală am fost ales staroste, fiindcă eram unicul cu studii medii. Cel mai greu a fost să mă hotărăsc şi să le scriu părinţilor. Am scris aproape un caiet întreg, dar am trimis scrisoarea abia în februarie. Când citeam răspunsul tatei, care mă mustra cu blândeţe, am plâns (apropo, el scria cu grafie latină), dar după aceasta mi s-a făcut foarte uşor pe suflet, cu toate că îmi imaginez prin ce a trecut mama. Învăţătura era interesantă, practicam sambo, plecam la competiţii. După terminarea şcolii, în curând, am fost mobilizat în armată, în Kazan, Tataria.
— Când v-aţi întors acasă?
— Peste vreo cinci ani. Nici în concediu n-am fost. Am venit la Cimişlia, m-am aranjat la lucru, iar peste vreo doi ani am intrat la şcoala de vinificaţie şi viticultură. Am fost în Kazahstan împreună cu detaşamentul studenţesc, am văzut cosmodromul. După şcoală m-am însurat, aveam de acum 27 de ani, aşa că, pot spune, am furat fata, am adus-o la tata şi le-am spus că iată, mă însor. Am trei feciori, unul e în Rusia, al doilea în Italia, iar al treilea are de gând să plece în Anglia. Am trei nepoţi, deci sunt un tată şi un bunel fericit.
— Ce a fost după ce v-aţi căsătorit?
– Am plecat în regiunea Kirov cu o brigadă din kolhoz şi am lucrat acolo jumătate de an. După ce m-am întors am fost şef de garaj, ajutor de brigadier, apoi am intrat la institutul agricol, secţia de zi. Ce a zis soţia? Din cauza învăţături, am divorţat paşnic. După terminarea institutului am fost trimis la Edineţ. Acolo m-am căsătorit, dar am păstrat relaţii bune şi cu prima soţie, ea are viaţa ei, feciorii sunt cu mine.
— Cum aţi ajuns la Ungheni?
— De aici e soţia mea şi ne-am mutat la Ungheni. Am venit la ŞPT – pe atunci director era Ion Rusu, un om minunat, m-au angajat ca maistru, apoi am devenit maistru superior, am muncit în total 15 ani.
— Cu ce vă ocupaţi acum?
— Sunt pensionar, dar am lucrat paznic, aproape 3 ani am fost în Rusia. Nu-i nimic îngrozitor că sunt la pensie, acum aştept un sunet, când mi se va telefona, voi pleca din nou, voi fi ajutor în gospodărie la oameni bogaţi.
— Divulgaţi-ne secretul tinereţii.
— Niciodată n-am fumat, am făcut sport şi tot timpul am lucrat, cu cât lucrezi mai mult timp, cu atât e mai bine. Uneori îmi permit să beau un pahar de vin bun, îmi place să glumesc, să comunic cu oamenii, nu judec despre ceea ce nu ştiu, respect opinia altora, nu sunt indiferent faţă de politică, am participat aproape la toate protestele organizate de platforma „DA”.
