De zeci de ani oamenii din orașul Cornești se confruntă cu problema aprovizionării cu apă potabilă. Asta în contextul că aici nu e un apeduct și sistem de canalizare.
Pentru a le ușura situația unor locatari ai unui bloc consilierul raional, Valeriu Jardan, a venit cu inițiativa de a renova fântâna din curte, care are o vechime de peste 30 de ani și care a fost consturită chiar de dânsul.
Au mai contribuit cu ajutor financiar autoritățile publice locale, dar și cu muncă voluntară oamenii din acel bloc.
La data de 20 septembrie a fost sfințită această fântână, fiind prezenți atât localnicii care vor beneficia de apă, cât și administrația publică locală.