(Vizavi de ambiția cunoașterii)
Încercând să mergem pas în pas cu învățământul european, conștientizăm tot mai mult că curricula școlară, solicită o abordare a învățării bazată pe diversificare. Or, meseria de pedagog nu așteaptă să treacă pandemia, criza politică, social-economică și culturală. Meseria de pedagog este o problemă de conștiință.
Elevul de astăzi în majoritatea cazurilor se află într-un mediu stresant. Unii, din anumite considerente sunt atrași de stradă, fiind expuși anumitor riscuri. Strada nu alege: deopotrivă sunt expuși influenței a tot felul de impurități, atât cei din mediul rural cât și cei din mediul urban. Noi, maturii, (părinții, profesorii, alți parteneri) îi putem salva în mare parte implicându-ne și străduindu-ne să facem tot posibilul ca școala să fie prietenoasă și lecția atractivă. Nu ne obligă nimeni, o facem, că așa ne este chemarea, nu acceptăm ca non-valorile, cruzimea, lipsa respectului, indiferența, ca gărgărița să macine sufletele în creștere a generațiilor tinere. S-o facem azi, mâine poate fi târziu. Cum o putem face? Diferit!
Fiecare își onorează obligațiunile cu multă responsabilitate, prestând calitativ serviciul pe care-l are. Dincolo de faptul, că părinții, de fapt, sunt obligați să poarte răspunderea cea mare, oricum si școala are un cuvânt de spus, găsind modalități pentru ca elevul la lecții să aibă o stare emoțională bună. Învățătorul prin vocația sa face tot posibilul, ca școala să devină atractivă, iar lecția utilă, de la care elevul să ia cel puțin câte ceva pentru viața. Singurul, care exercită control continuu asupra acestei situații, e profesorul. Singurul martor al acestei munci este propriul lui autocontrol și propria vocație. Lipsesc rețete, lipsesc indicatori, e prezentă doar propria măiestrie. Singurul martor a acestei măiestrii este propria sa conștiință…(Didactica PRO).
Parcursul meu pedagogic include câteva decenii. De aceea dincolo de prejudecăți, afirm că plăcerea muncii pe care o prestez și evaluarea profesională mă face să înțeleg mai mult ca oricând, că munca pedagogului este egalată cu o metodă. O metodă, care trebuie zilnic perfecționată pentru a fi o munca efectivă. Pentru o lecție mai atractivă, pun accentul pe ,,a învăța să înveți altfel” în acest context mă regăsesc uneori meditând proiecte și activități cu abordări inter și transdisciplinare.
De curând am planificat câteva proiecte pedagogice – lecții cu caracter interdisciplinar, destul de atractive pentru discipoli. Astfel, de proiecte presupun îmbinarea mai multor discipline integrate: istoria Românilor și Universală cu Limba Română, Geografie, de ce nu Educația Plastică, tehnologică sau muzicală. În această ordine de idei, interesant a demarat proiectul, care a integrat două discipline, la prima vedere atât de diferite și totodată destul de compatibile, e vorba de istorie și educație plastică. Impactul a fost pozitiv și a găsit utilitatea în mințile copiilor, după care și-n cadrul proiectului „Învățământ și Programe Federale de perfecționare a nivelului profesional al profesorului”.
Argumentez faptul că școala momentului oferă o varietate de surse și informații, iar elevii au posibilitatea să-și exprime opiniile, concluziile altfel. În acest sens avem un element al democratizării, în timpul căruia profesorii sunt călăuza a învățării, iar discipolii acumulează informația prin implicare și experiențe noi de învățare, în care un rol aparte îl are desenul, imaginea, gama de culori. Mai sus vorbeam de abordarea interdisciplinarității integrând istoria și educația plastică. Presupun că ar fi interesantă o astfel de abordare în cadrul tuturor epocilor istorice, eu însă practic această modalitate, proiectând modele pentru epoca istorică medievală. De fapt, nu e o recomandare, pentru colegii mei de breaslă, sub nicio formă! Până la urmă ține de ambiția cunoașterii, de ambiția mea personală, ce reflectă și caracter, și temperament, și cercetare.
Nimeni nu mă va contrazice la gândul, că dincolo de a învăța continuu, elevul de azi dorește să se afle într-un mediu în care să zâmbească, să se manifeste altfel – prin culoare, gesturi, acțiune și dacă nu poate s-o facă povestind atunci cel puțin s-o facă desenând, comentând etc. Îmi va completa mesajul — Crezul instruirii active, care presupune: CE AUD-UIT. CE AUD ȘI VĂD-ÎMI AMINTESC PUȚIN. CE AUD,VĂD, ÎNTREB ASCULT-ÎNCEP A ÎNȚELEGE. CE AUD, VĂD ,DISCUT, FAC-ÎMI ÎNȘUSESC ȘI MĂ FORMEZ. CE PREDAU—ÎNVĂȚ și CEEA CE PUN ÎN PRACTICĂ—MĂ FORMEAZĂ PE MINE ȘI PE DISCIPOLII MEI! Prin prezentul articol împărtășesc experiența profesională, argumentând faptul că toate competențele specifice disciplinei Istoria Românilor și Universală, precum și unitățile de competența pe clase, astăzi au deschidere spre activități inter și transdisciplinare, scopul de bază fiind scoaterea elevilor din mediul pe alocuri stresant, pe alocuri problematic în care sunt mulți dintre ei. Până la urmă avem menirea să direcționăm elevii spre o stare emoțională bună, adecvată, pentru a fi de folos lui și comunității. Și cine știe? Poate e o lecție altfel… Îi va face pe mulți dintre tinerii de azi mai puțin violenți, mai puțin debusolați, poate își vor aminti de respect, onestitate, muncă. Cine știe? Poate chiar e nevoie și de o lecție altfel… doar obiectivul de bază al școlii de azi constă în a-l pregăti pe elev pentru viață!
