De o parte și de alta a hotarului județelor Iași și Vaslui (Moldova), întâlnim „urmele” în piatră ale boierilor din familia Cujbă: două biserici ruinate. Odinioară, până în sec. al XVII-lea, aici era o singură moșie, Protopopeștii, de o parte și alta, la est și la apus, de pârâul Cuțitna. Ulterior, moșia a fost divizată între urmașii vechiului stăpân, căpătând denumiri distincte așa cum se întâlnește în sec. al XIX-lea: Protopopeștii din Deal sau Cujbeștii (Cujbă), Protopopeștii Ducăi, Protopopeștii Lazarini, Protopopeștii Sionești și Protopopeștii Davidești. Din negura timpului s-au păstrat numai Protopopeștii Ducăi, fiind Protopopeștii de astăzi și Protopopeștii din Deal, adică satul Cujba de astăzi (comuna Tăcuta, județul Vaslui).
O situație aparte a avut-o localitate Poiana cu Cetate (comuna Grajdauca, jud. Iași), numită odinioară și Poiana lui Cujbă, al cărui nume vine din sec. al XV-lea. Prima mențiune a acestui nume a fost la 1462, apoi la 12 noiembrie 1628, când mănăstirea Bârnova cumpără jumătate din satul Scânteia împreună cu poienele din codru, printre care și Poiana cu Cetate. Despre existența unei așezări locuite și ridicarea unei biserici de marele vornic Ionașco Cujbă (scris în partea I a materialului, apărut în ziarul „Unghiul” din 13 februarie 2025, pagina a IV-a). „Ionașco Cujbă urcă în dregătorii începând cu anul 1609, când era fost căpitan, apoi este menționat ca fost stolnic (1616-1619), vornic de poartă (1621, 1624), mare armaș (1623), mare clucer (aprovizionare) (1628-1629), mare sulger (Notă: Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul) (1631), mare vornic de Țara de Sus a Moldovei (1634-1649), Dicționar al marilor dregători din muntenia și Moldova (sec. 14-17), 1971).
Dacă satul Protopopești se află în ținutul Vasluiului, Poiana cu Cetate se află în ținutului Iașilor, în ocolul Codrilor.
Urmașii răzeșilor Cujbești în a doua parte a sec. XVIII-lea, proprietari Neculai, Toader și Miron Cujbă. La 1820, un anume „Constandin, sin Miron Cujbă ot Protopopești”( Arhiva Națională Iași).
În primele decenii ai sec. XIX-lea în satul Protopopeștii de Deal (numit ulterior Cujbă), vornicul de poartă Gavril Cujbă, răzeș, în acel sat, construiește o biserică din piatră cu hramul Sf. Nicolae, care avea același hram cu cea ctitorită de strămoșul său ( Ionașco Cujbă). Gavril Cujbă era rudă cu Constandin Cujbă, amintit mai sus, proprietar împreună cu neamurile sale în Protopopești. Spre sfârșitul sec. XIX-lea biserica era funcțională. În primele decenii ale sec. XX-lea ea a căzut în ruină.
Ruinele existente în partea de nord a satului Cujbă arată o construcție aproape de dimensiunile celei din Poiana cu Cetate, însă materialul este altul. Dacă la Poiana cu Cetate s-au folosit bucăți mari de piatră, aici la Cujba, s-au utilizat pietre de dimensiuni mici, ordinare. După toate componentele construcția de la Cujba este inferioară calitativ față de cea de la Poiana cu Cetate.
La Poiana cu Cetate se simte „puterea” ctitorului, însă urmașii lui Ionașco Cujbă din ținutul Vasluiului, răzeșii din Protopopești, au imitat gestul strămoșului lor. Toate bisericile construite de ei, moștenitori ai strămoșului ilustru, nu au făcut decât să-l imite pe acesta, reiterându-se gestul și memoria sa.
Acestea nu sunt, de altfel, decât „urme” ale urmașilor marelui vornic Cujbă, o istorie scrisă în piatră.
Sursa principală „Urme în piatră ale familiei Cujbă, în vechiul ținut Vaslui”, Lucian-Valeriu Lefter; Crăescu Constantin, Informații Document
