Recent am terminat de citit „O familie aproape normală”. Un nou roman scandinav care m-a captivat. Nu l-am citit într-o noapte ca și precendtul (vedeți pe www.unghiul.com recomandarea „Bărbați care urăsc femeile”), dar la fiecare rând m-am întrebat oare câte familii „aproape normale” există în lume.
Fiecare dintre cei patru pereți a unei camere dintr-o casă ascunde o bulă, ascunde slăbiciuni, regrete, ascunde a-ște-ptă-ri. Acestea ne distrug puțin câte puțin, acestea ne însoțesc și-n instanța de judecată, și-n pragul morții și… dincolo de ea. Tot timpul așteptăm câte ceva. Părinții așteaptă ceva de la copii, copiii de la părinți, ei împreună ceva de la societate.
La un moment dat te trezești cu gândul că toți suntem străini, chiar dacă convețuim într-o formulă numită familie. Nu știm, dar încercăm să ghicim ce simte celălalt. De multe ori nu se potrivește, ca și în cazul familiei Sandell, o dăm în bară. Ne ridicăm și iar încercăm. Trăim clipe efemere de bine, când toți ajungem la un consens și luptăm iarăși să le păstrăm acele clipe, să le transformăm în zile, zilele în săptămâni, săptămânile în luni, lunile în ani și anii într-o viață. Așa te trezești că trăiești într-un șir de concesii. Alții răbufnesc ca și Stella, eroina romanului lui Mattias Evardsson. Tânăra e copilul unui cuplu care trebuie să arate bine în societate: mama – avocat, tata – preot. Pe de o parte e sufocată de dragostea tatălui, pe de altă parte duce lipsa atenției mamei, care își dedică viața construirii unei cariere de succes. În acest context, Stella decide să se răzvrătească și să se îndepărteze de normele și așteptările impuse de familia ei. În căutarea propriei identități și a unei conexiuni autentice, Stella se avântă într-o lume plină de pericole și provocări, în care trebuie să facă față consecințelor acțiunilor ei.
Pe parcursul acțiunii romanului, cititorii sunt martorii unui conflict interior profund și a unei căutări de sine care o poartă pe Stella în locuri întunecate și neașteptate. În lupta ei pentru libertate și individualitate, Stella se confruntă cu alegeri dificile și compromisuri care pun la încercare nu doar legăturile ei cu familia, ci și propria ei moralitate. Aceasta ajunge în cercuri rău famate, unde se consumă droguri. Familia află și o salvează, pentru că, vorba moldoveanului, „să fim în rând cu lumea”, nu pentru că e copilul lor și că e necesar să-i ofere și atenție, și libertate. La 14 ani Stella este violată. Familia decide să nu reclame. Mama tot încearcă să o salveze de „gura lumii”. La 18 ani ea face cunoștință cu un bărbat de 32 de ani. Acesta o farmecă, însă e doar o mască a sa. (Vă las pe voi să-l descoperiți). Atunci când Stella Sandell este găsită vinovată pentru ucidere acestuia, toată familia este zguduită din temelii. În timp ce mama și tatăl ei încearcă să să găsească soluții (chiar și să ascundă probe) și în același timp să-și mențină integritatea profesională, Stella rămâne închisă în propriile ei gânduri și conflicte interioare. Pe măsură ce povestea se dezvăluie, cititorii sunt conduși printr-un labirint de indicii și suspans, întrebându-se constant cine este cu adevărat vinovat și ce secrete ascund membrii familiei Sandell. Evardsson surprinde magistral tensiunea și drama din interiorul unei familii, iar personajele sunt prezentate într-un mod foarte realist și profund. Fiecare membru al familiei are propriile sale motive și secrete, iar modul în care acestea se intersectează și se împletesc formează un tablou captivant al naturii umane.
„O familie aproape normală” nu este doar o poveste despre o singură familie, ci și o oglindă a societății noastre contemporane și a presiunilor pe care le resimțim cu toții într-o lume care tinde să ne definească conform unor standarde prestabilite. Este o lectură emoționantă și provocatoare, care va rămâne cu cititorii mult timp după ce vor închide ultima pagină a cărții.
