La noi în sat pe vremuri, fetele când ajungeau pe la vârsta de 14-15 ani, erau scoase în sat la joc (Notă: Obiceiul „scoaterii fetei la joc” simboliza că erau gata de măritat. Acestea, potrivit specialiștilor în etnografie, erau „prinse în hora”, iar evenimentul era pregătit minuțios. Fetele purtau haine de sărbătoare și purtau cele mai alese podoabe. Un aspect important era modul în care dansau și frumusețea lor, fiind curtate în scurt timp de flăcăii din localitate) de către o rudă (verișor,moș etc.) asta însemnând că deja e fată mare.
Mama fetei începea deja să-i pregătească zestrea. Conform tradiției când fata era de măritat trebuia minimum 4 perne să i se dea ca zestre.Totodată, mama cu fata începeau a organiza câte o șezătoare la care aveau acces și flăcăii deja, iar unii din ei „puneau ochiul” pe fată.
Flăcăul care îndrăgea fata și o vroia de nevastă pe viitor, îi cerea un amanet (un obiect, o basma sau o batistă), ca, mai apoi starostele, când mergea la părinții fetei prezenta acest obiect drept dovadă că tinerii se plac. Tot cu starostele se stabilea data împăcăciunii (parola), unde se discutau și se puneau la cale toate detaliile nunții.
Cu o săptămână înainte de marele eveniment mirii posteau, apoi mergeau la biserică pentru a se mărturisi și a se împărtăși și se înțelegeau cu preotul cu cununia. Sâmbătă seara mirele cu câțiva vornicei mergeau să poftească lumea la nuntă. Toți mergeau călare pe cai, a mirelui cal neapărat trebuia să fie alb. Mireasa mergea și ea cu un grup de fete (druștele) cu poftitul.
Duminică nunta începea imediat după încheierea slujbei la biserică. În ograda mirelui cântau lăutarii, se adunau vorniceii și împreună cu starostele, care era legat cu un prosop, mergeau la nași, apoi toți mergeau la mireasă. Aici încărcau zestrea miresei în căruțe și tot acest alai în frunte cu lăutarii, care cântau marșul, se îndreptau spre casa mirelui, unde se petrecea nunta. Dacă mireasa era din alt sat, atunci un grup de flăcăi din localitatea ei veneau și cereau vadra (o căldare de vin și un cuptor de mălai) de la mire.
În casa mirelui oastea nunului, a mirelui și a miresei stăteau în camere separate la mese, deoarece nu încăpeau toți într-o cameră. Uneori dacă nunta era mare cu mai mulți invitați se desfășura chiar și în casele vecinilor.
Bucatele de bază erau sarmalele, plachia, mălaiul și alivanca, rar când se pregăteau răcituri(piftie), și doar pe timp de iarnă, dar erau doar la masa nunului. Băutura era vinul.
La prima masă se împodobeau nașii cu prosoape și pânza (un lat de rochie), iar mai apoi soacra mică juca legăturile (darurile) pentru frații și cumnații mirelui. După acest obicei un vornicel zicea o conocărie și scotea lumea la dans. Când nuntașii se săturau de dans și voie bună, treceau din nou la mese și se începea spălatul mâinilor la nași și li se închinau colacii. Nașii la rândul lor dăruiau tinerilor o sumă de bani, oi sau o vițică. Apoi, venea rândul socrilor, ei dăruiau câțiva ari de pamânt, ceva animale iar unii chiar casă.
Spre sfârșitul nunții avea loc dezbrăcatul (despodobitul) miresei. Nașa îi scotea coronița și o punea la o vornicică, iar ei îi punea o broboadă pe cap, mirelui o pălărie și le dădea tinerilor un vas de lut (cu făină, zahăr, fasole sau altceva, să nu fie gol) și două linguri de lemn. Celelalte rude dăruiau tinerilor ce puteau, de la vase și pânză până la păsări și animale. A doua zi se făcea diresul.
O săptămână după nuntă mireasa nu avea voie să iasă din ogradă și mai ales să meargă la fântână, o putea face doar după ce își lua molitva la biserică.
În concluzie, ne dăm seama că din cauza vremurilor grele de demult, oamenii erau mult mai înțelepți și puneau preț pe adevăratele valori, bunătate, respect, omenie și nu ca azi pe bani și fudulie iar datorită acestui fapt ei erau cu adevărat fericiți. (Informator: Parascovia Maler-Cojocari)
Casa de Cultură Todirești
