Încă 147 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate sâmbătă, 23 mai, în Republica Moldova, dintre care 15 în regiunea transnistreană. Aproape toate cazurile sunt cu transmitere locală – 146 și unui de import din Belarus, informează Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, au fost efectuate 1285 de teste, dintre care primare – 989 și repetate – 296 de teste.
Din numărul total de cazuri înregistrare astăzi, 18 sunt lucrători medicali: medici – 3, asistenți medicali – 8, felceri – 2, personal auxiliar – 5. Un medic a decedat.
Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 6 994 cazuri.
Pe 23 mai au fost raportate încă 5 decese cauzate de COVID-19. Astfel numărul victimelor noului coronavirus este de 242 de persoane.
Până la ora actuală, 3452 persoane au fost vindecate, iar 242 au decedat din cauza infecției COVID-19, transmite radiochisinau.md.