Demisii, demisii, demisii… Una mai răsunătoare decât alta. Poate așa și trebuie să fie când alții vin la putere. Însă numai cu demisiile celor de ieri nu se face astăzi schimbarea și mâine viața nu devine mai bună, poate doar acestea să devină subiecte pentru discuții, uneori sterile, în societate. Și atât. Pentru că nu o singură persoană poartă întreaga vină că aproape trei decenii ne rotim în jurul unor și aceleași probleme: ajung la putere, se îmbogățesc, pleacă și vin alții, care procedează la fel. Dar cine dintre aceștia a fost pedepsit ca să le fie de învățătură și altora? Poate doar Filat, dar și acela pentru că a pierdut confruntarea cu coordonatorul. După demisie ar fi cazul ca cei care se jură că nu fură, dar sunt prinși cu rața în gură, să fie și trași la răspundere. Uitați-vă, bunăoară, cine stă astăzi în Parlament. Nu vă pare că aproape jumătate din aceștia ar trebui să dea socoteală pentru ziua de ieri? Dar cei din justiție și alte domenii nu mai puțin importante?