O prezentare de echipament, armament și tehnică militară la tabăra de odihnă pentru copii „Plus Armonie” a stârnit confuzie și supoziții în rândurile locuitorilor municipiului Ungheni precum că aici vin americanii.
De fapt, „americanii”, de care se temeau unii unghenenii, erau militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii, care au participat la un exercițiu tactic desfășurat la Centrul de instruire militară al Divizionului de artilerie de la Zagarancea.
Contactată de noi, Alla Diaconu de la serviciul informare și comunicare cu mass-media, Ministerul Apărării, ne-a spus că după ce au executat mai multe misiuni specifice exercițiului (amenajare genistică, trecerea unui curs de apă, trageri de luptă din armamentul de infanterie), militarii au vizitat tabăra de vară ”Plus Armonie”, unde au prezentat copiilor echipamentul, armamentul și tehnica militară din dotare. Cei care își petrec vacanța aici au fost familiarizați cu activitatea și serviciul militar în Armata Națională, tradițiile militare, scopul activității fiind promovarea patriotismului în rândul tinerei generații.
Tatiana Garpaniuc, directoarea taberei, a specificat că administrația pentru fiecare tură se străduie să aibă invitați cât mai speciali și cât mai diverși, pentru a face sejurul copiilor mai interesant. „Am contactat reprezentanții Divizionului de Artilerie „Prut” ca să-i invităm să vină cu o demonstrație a tehnicii militare pentru copii. La rândul lor, aceștia ne-au zis că la moment la poligonul de la Zagarancea se efectuează antrenamente și pot să vină militarii de acolo”. a concretizat directoarea.
La tabăra „Plus Armonie”, în turul II, se odihnesc 140 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani.