Azi vom face cunoştinţă cu o fată firavă şi foarte deşteaptă, elevă în clasa a IX-a la liceul „Aleksandr Puşkin” Ungheni, Olga Zmievschi.
— Te felicit cu ocazia conferiri titlului de cea mai bună elevă din raionul Ungheni în anul 2016. Ai obţinut uşor victoria?
— Nu pot spune că a fost uşor, deoarece pregătirea pentru concurs a cerut foarte mult timp. Desigur, am avut emoţii, dar când am ieşit în scenă şi am rostit câteva cuvinte, m-am calmat.— Încă o diplomă şi-a ocupat locul printre distincţiile tale. Le păstrezi? Ţii minte prima diplomă?
— Desigur, le păstrez pe toate, am portofoliu. Prima menţiune n-o prea ţin minte, pentru că aveam atunci 4 ani, judecând după diplomă. Aceasta a fost o diplomă de la un concurs de şah.
— Ai început să joci şah la 2 ani şi jumătate?
— Aşa mi se spune, dar eu nu-mi amintesc. În tot cazul, devreme. La cinci ani m-am dus la şcoala de muzică, clasa pian, la 6 s-au mai adăugat dansurile. Pe urmă m-am dus la o şcoală obişnuită, am absolvit şcoala de muzică, desigur, aş mai dori ceva, de exemplu, să studiez vocalul, chitara, dar sunt foarte ocupată.
— Scrii poezii? Când se nasc versurile, în clipele mai luminoase sau în cele mai triste?
– Se întâmplă ca versurile să se nască în clipele luminoase sau când doresc să-i fac cuiva plăcere, alteori – de supărare.
— Ce te poate supăra? Un insucces?
— Desigur, acest lucru mă amărăşte, dar nu într-atâta ca să scriu poezii. Mai degrabă mă amărăşte nedreptatea şi atunci când văd pe cineva suferind.
— Am auzit că nu ai învăţat în clasa I.
— Am mers câteva săptămâni în clasa I, apoi am fost transferată în a II-a. Aşa este, reiese că în clasa I nu aveam ce face.
— Cine e principalul tău învăţător?
— Tata.
— La ce oră începe ziua ta?
— Mă trezesc la ora 6.00, plec la şcoală. Din clasa a doua vin zilnic la Ungheni din oraşul Corneşti, unde locuiesc. Nu-mi fac griji că voi întârzia, pur şi simplu, m-am obişnuit de mult. Când reuşesc? Nu ştiu, dar reuşesc.
— Planuri de viitor îţi faci, te gândeşti ce şi cum va fi?
— Nu, deocamdată nu pot decide cu ce mă voi ocupa. Cred că soluţia va veni cu timpul. Dar vreau să mă ocup cu ceea ce e legat de creaţie. Ştiinţele exacte mă atrag mai puţin. Iubesc literatura, muzica. Disciplina mea îndrăgită e literatura, dar şi educaţia tehnologică. Şi ea îmi place. E o îndeletnicire liniştită. Să brodez cu mărgeluşe? Nu, e cam plictisitor, nu-mi ajunge răbdare, altceva e împletirea din mărgeluşe.
— Ai mulţi prieteni?
— Am mulţi cunoscuţi, iar prietenii sunt mai puţini. Doar prietenii sunt oamenii care îţi devin ca fraţii şi surorile, chiar dacă nu sunt rude de sânge cu tine. Din fericire, îi am. Sunt şi oameni care mă înţeleg, mai bine zis, înţeleg multe, dar nu tot, cred că şi dumneavoastră, probabil, nu aveţi un om care să vă înţeleagă întru totul,. Să mă sfătuiesc? Depinde de situaţie. În situaţii diferite te vei duce să te sfătuieşti cu oameni diferiţi.
— Am auzit că de ceva timp te pasionează cântecele coreene…
— Un pic. Am început cu ajutorul internetului să învăţ câte puţin şi limba. E greu de spus de ce mi-a plăcut. Pur şi simplu, am auzit un cântec, mi-a plăcut, am vrut să ascult şi altele şi tot aşa. I-am pasionat şi pe alţii. La început m-au pasionat pe mine, apoi și eu.
— Când vorbeam cu tatăl tău, l-am întrebat, la ce-ţi trebuiesc atâtea ocupaţii. El a spus că cunoaşterea te eliberează de frică. Ştii această frază?
— Desigur. Ea îmi dă ceva în viaţă, doar atunci când cunoşti ceva, îți este mai uşor, iar dacă nu cunoşti, te cuprind îndoielile. Eu doresc să cunosc şi mai multe, dacă aş putea să mai includ ceva în graficul meu, m-aş ocupa de chitară, de dansurile moderne şi multe altele.
— Dacă vom privi în viitor, peste vreo 10 ani, cu ce te ocupi?
— Cu vreo profesie de creație, cum am mai spus. Unde trăiesc? Înr-un oraș mic, așa cum e Ungheniul. În ce țară? Nu pot spune cu certitudine că e Moldova.
