Astăzi facem cunoștință cu un bărbat interesant și destul de serios, întreprinzător, consilier local în comuna Măcărești, Mihai Postică.
— Cu ce vă ocupați în sat?
— Vreau să menționez că Măcăreștiul e localitatea mea de baștină, pe care o iubesc foarte mult și nu o schimb pe nimic. Ca mulți alții acum, mă ocup de antreprenoriat. Am o întreprindere individuală compusă din două magazine de produse alimentare.
— Cum ați venit în antreprenoriat?
— De profesie sunt pictor și o perioadă îndelungată de timp, după doi ani de serviciu militar, am lucrat ca pictor-decorator în kolhozul „Rodina”, din care în acea perioadă făcea parte satul meu natal și localitatea vecină, Frăsinești. Când a început restructurarea gorbaciovistă, eram student la Institutul pedagogic „Ion Creangă”, studiam grafica și desenul, mă pregăteam să devin profesor în școală, dar am ales activitatea de întreprinzător.
— De ce nu ați vrut să semănați lumină în sufletele copiilor, să le ajutați să vadă lumea în culori?
— În școală nu am lucrat. Am învățat la secția fără frecvență, poate de aceea nu am avut nici dorința de a preda, ce-i drept, desenul a rămas pasiunea mea care nu mă părăsește.
— De ce este nevoie pentru a lua pensula în mână?
— Nu este nevoie de o stare de spirit deosebită pentru a face acest lucru, pur și simplu îmi place să pictez după o zi de muncă. Prefer acuarela.
— Ce aveți acum acasă pe șevalet?
— Nu fac acest lucru acasă. Am avut posibilitatea să cumpăr un loc unde se afla înainte prisaca kolhozului și unde nu a mai rămas nimic afară de copaci foarte frumoși, văzându-i pe care îți vine să desenezi. Vreau să amenajez acel loc și să-mi fac un atelier.
— Să vorbim despre antreprenoriat. Care produse sunt mai solicitate azi la sat afară de pâine, ulei, zahăr, chibrituri?
— Vreau să spun că în prezent nu există cererea de acum 4-5 ani, se face simțită criza. După comerț e foarte ușor să stabilești nivelul dezvoltării economice, precum și cine și când are bani. Ce-i drept, nu poți spune când vor fi suficienți.
— Totuși semănați mai mult cu un profesor decât cu un antreprenor, sunteți prea calm, serios, sever.
— N-aș spune că îmi place mult comerțul, pur și simplu am fost nevoit să mă ocup de el, deoarece îmi place să am bani, deși nu știu cui nu-i place.
— Aveți o familie mare?
— Avem doi fii maturi, unul trăiește în Canada, acolo sunt trei nepoți, al doilea fiu, spre bucuria mamei și a tatei, e cu noi, are o fetiță, prin urmare, sunt un bunic bogat, am patru nepoți.
— Fiul vă cheamă în Canada?
— Cum să nu ne cheme, ne cheamă și am fost deja la el în ospeție. Dar când ajung acolo, vreau acasă, mă întorc acasă – vreau înapoi. De ce? Acolo e altă viață, mai bună, te simți om. Acolo a altă cultură, alt nivel, oamenii sunt sinceri, amabili, deși nu te cunosc, te salută – hello, hello.
— Vă considerați o persoană prosperă?
— Mă consider un om împlinit. Am o afacere, am o familie și copii minunați.
— Există vreo speranță că unul dintre fiii minunați ai dvs. se va întoarce acasă?
— Acest lucru îl va decide el. Eu voi spune doar că nu putem pleca toți, cine atunci va rămâne aici? Cred că e o situație temporară, un neajuns al perioadei de tranziție și totul se va schimba, se va aranja. Cât va dura această perioadă? Cred că vreo 4-5 ani.
— Se pare că și comerțul arată că lucrurile nu merg spre bine. Sunteți optimist?
— Eu sunt un mare optimist cu ambiții bune, dacă îmi pun un scop, merg spre el. Nu pot păși pe capete și nici să-mi fac loc cu coatele. Cum reușesc? Cunoscând legislația, prin tactică, insistență, perseverență, dra-goste de muncă, nu uit că ce e rău, ca un bumerang, se întoarce la tine.
— Cum credeți, de ce nu reușim, ce ne lipsește?
— Cred că nouă nu ne ajung ambiții sănătoase. Ni s-a dat un pământ cum nu există nicăieri. În plus, avem o mulțime de pesimiști care așteaptă, consideră că ar trebui să li se tot dea. Nu, oamenii nu au fost așa cum au devenit acum. Da, sunt nevoiași, dar mulți pot lucra, dar nu vor. Desigur, afară de ambiție mai este nevoie și de dorință. E greu, dar trebuie să faci, sunt obstacole – încearcă și vei reuși.
