Pe data de 5 octombrie în întreaga lume s-a marcat Ziua Internațională a Educației și azi la rubrica noastră tradițională vorbim cu Angela Chilinciuc, directoarea gimnaziului „Andrei Chivriga” din Valea Mare.
— Pe scurt despre Angela Chilinciuc?
— M-am născut în satul Florițoaia Nouă, într-o familie de țărani. Am fost 4 copii la părinți, trei băieți și o singură fată, adică eu. Faptul că am fost înconjurată de frații mei m-a făcut să am un caracter mai băiețos, să am prieteni mai mulți băieți decât fete. În pofida la aceasta am visat toată viața să am o soră, apoi când m-am căsătorit mi-am dorit o fiică. Dumnezeu însă a vrut altfel. Am 3 băieți. Am absolvit școala de 8 clase, cum era pe vremuri, din satul de baștină. Aici am avut un model care m-a motivat să aleg cariera de pedagog. E vorba de Ana Manea. Pe urmă a urmat Școala Medie Valea Mare. Studiile universitare le-am făcut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, facultatea de filologie.
— După universitate unde v-ați văzut împlinit visul de a fi pedagog?
— Am fost repartizată la Semeni. Aici am lucrat un an de zile. După care, la solicitarea fostului șef al Direcției Educație, regretatul Andrei Chivriga, am mers la Morenii Vechi. În acest sat ne construiam și casa. Activitatea mea de pedagog la gimnaziul din acest sat a început în 1998. Mai întâi de profesoară de limba și literatura română, apoi am predat și limba rusă. În 2009 am fost numită în funcția de director adjunct pe educație. Acesta a fost startul meu în managementul educației.
— Cum ați ajuns în funcția de director al Gimnaziului „Andrei Chivriga” din Valea Mare?
— În 2012 la această instituție era un post vacant pe care l-am ocupat eu. Timp de 2 ani am muncit la ambele școli. Apoi, a urmat reorganizarea școlii de la Morenii Vechi, aceasta se întâmpla în 2014, am trecut cu toții la Valea Mare. Doi ani am urmat același ciclu: profesoară, director-adjunct pentru educație. Am ajuns să ocup funcția de director în 2016.
— Cum e să fii director al unei instituții școlare, în special în această perioadă pandemică?
— Activitatea managerială la o școală, mai ales în primul mandat, este dificilă. Domenii noi, pe care ieri nu le cunoșteai, astăzi trebuie să le știi la perfecție, pentru a asigura o activitate optimă a instituției pe care o conduci. Dacă e să ne referim la situația pandemică, atunci noi am fost nevoiți să organizăm orele în două schimburi, fiindcă trebuia să respectăm distanța de 1,5 metri, și unii părinți au fost împotrivă.
— Pe ce puneți accent în activitatea managerială?
— Din 2016, de când sunt director, am pus accent pe asigurarea cu tehnica necesară ca procesul educativ să fie de calitate. De accea am achiziționat laptopuri, proiectoare etc.
— De obicei, nu prea sunt finanțe. De unde ați găsit pentru a cumpăra această tehnică performantă?
— Nu poți să ceri rezultate foarte bune atât timp cât tu, ca manager, nu creezi condiții optime de muncă. Deci, am proiectat astfel bugetul ca să asigurăm toate cadrele didactice cu laptopuri și proiector. Și în general am încercat și încerc în continuare să fie condiții bune de lucru de la învățători până la personalul auxiliar, fiindcă dacă nu ai echipă consolidată nu ai cum să atingi performanțele care ți le-ai propus.
— După tot ce mi-ați enumerat mai sus ce ar trebui să facă un director? Spuneți în câteva cuvinte care sunt calitățile unui manager școlar.
— În primul rând, să fie indulgent, răbdător și chiar dacă ai abilități de a coordona o echipă, dar nu apleci urechea la ce îți spune un coleg, atunci e egal cu zero ceea ce faci.
— Ați avut momente când ați lăsat mâinile în jos și v-ați zis că nu mai puteți continua?
— Au fost, și nu numai unul, dar am avut alături echipa de la gimnaziu și apoi familia. Soțul m-a sprijinit foarte mult.
— Să discutăm acum despre elevi. Din 1996 și până în acest an 2020 v-ați putut forma o părere despre generațiile de elevi. Este vreo diferență între cei de atunci și cei de azi?
— Am 4 generații de absolvenți. Și da, există diferențe și încă foarte vizibile. Acei din anii 90 erau mai docili, mai ascultători, pe când cei de azi sunt mai dezinvolți și, spre marele meu regret, unii vin fără niciun patos la școală. Li se pare că e o corvoadă. Partea pozitivă care îi face să fie deosebiți e că aceștia de azi sunt mai curioși, mai liberi în exprimare.
— Rămânem în zona comparațiilor. Ne spuneți cum era văzut în societate un învățător, atunci, în anii 90, când treceam printr-o criză gravă și care e acum poziția unui pedagog, în viziunea dumnesvoastră.
— Într-adevăr, mi-am început cariera în ani dificili. Țin minte și acum că era luna mai și noi nu primisem salariul pentru luna spetembrie, dar nu știu de ce faptul că eu eram profesoară pentru mine era un motiv de mândrie extremă. Nu mă uitam că era sărăcie, că nu aveam bani, principalul că mi-am realizat visul – acela de a fi profesoară. Acum pot să vă spun că valorile nu mai sunt aceleași, majoritatea profesorilor din generația tânără vin la serviciu pentru că așa trebuie și nu din plăcere. Motivul? Probabil că suntem într-o perioadă în care totul e în viteză, că nu mai e timp.
— Am marcat de curând Ziua Internațională a Educației. Ce le-ați urat colegilor dumneavoastră?
— Sănătate, să fie puternici, să depună eforturi pentru a demonstra că fără educație nu e nimic.
