Dacă anterior serviciul de presă al Administrației de Stat a Drumurilor a menționat că ultima porțiune de drum, pentru care s-a încheiat un contract recent, urmează a fi dat în exploatare tocmai în anul 2021, era vorba despre o porțiune de 6 km din totalul de 92 de km, atunci aseară într-o emisiune televizată Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, a declarat că lucrările de reparație au fost reluate, contractul care vizează drumul Chișinău-Ungheni fiind unul problematic.
„Acesta este un contract finanțat de partenerii externi. Eram în situația să pierdem finanțarea pentru reconstrucția drumului Chișinău-Ungheni, dar pot să vă spun acum cu certitudine că pînă la sfîrșitul anului 2019 acest drum va fi în totalitate construit” a specificat că ministrul.
Chiril Gaburici spune că au mai existat asemenea contracte problematice și că a luptat pentru rezilierea acestora pentru că agenții economici care au fost angajați nu-și îndeplineau obligațiunile.
Lucrările de reabilitare a drumului Chișinău-Ungheni au început în 2014 și trebuiau să fie finalizate în 2016.