La sărbătoarea din Chirileni, prilejuită de cea de-a 425-a aniversare de la atestarea satului, a fost amenajată o expoziție cum rar vezi la evenimente – un băștinaș, directorul SRL „Eurocomplast”, consilierul municipal Ungheni, Nicolae Țăruș, a expus ceea ce a fost valoros pentru tatăl său și ceea ce îi este drag. Am vrut să cunosc această persoană uimitoare.
— M-am născut în satul Chirileni. Tatăl meu, Nicolae Țăruș, a lucrat ca locțiitor al președintelui kolhozului. Tata a fost întotdeauna cinstit, așa ne-a învățat pe noi, copiii lui. Am fost cinci și toți avem studii superioare. Acum doar eu și fratele meu locuim în Ungheni, două surori se află în Germania, un frate – în Italia.
— Soarta v-a risipit…
— Așa sunt vremurile. Eu, după clasa a X-a, am încercat să merg la facultate, dar am primit un doi la cel mai ușor obiect. Mi s-a realizat visul după armată și am absolvit facultatea de energetică. Am primit îndreptare la „Iujenergoremont”, la Centrala nucleară de la Leningrad, unde am lucrat timp de 5 ani.
— Vă era dor de casă?
— Îmi era, cum le este dor la toți. După ce am agonisit ceva bani, m-am întors acasă și m-am stabilit în Ungheni, m-am căsătorit, mi-am construit o casă cu 2 etaje, am lucrat la combinatul de covoare.
— Soția?
— Și ea este din Chirileni, ne-am întâlnit în sat, ea atunci învăța la școală. Sunt mai în vârstă? 11 ani credeți că este o diferență? Aceasta este cea mai bună diferență care ar putea fi. La ce-i trebuie unei femei deștepte un băietan care nu poate bate un cui în perete? Am un mare respect pentru soția mea, care face totul pentru mine și o numesc întotdeauna doamna Marina. După căsătorie, cu timpul, am cumpărat aproape tot etajul I al căminului de pe strada Romană, mi-am construit o bază, unde am un atelier de mobilă și de fabricare a ferestrelor cu geam termopan. Nu vreau să lucrez pentru cineva.
— Nu cred că totul a fost neted în viața dvs.
— Au fost de toate. Am petrecut aproape doi ani la spitalul din Chișinău, pentru că în timpul conflictului armat de pe Nistru am avut un accident – mașina s-a răsturnat într-o râpă și mi-am traumat spatele. Am trecut prin nenorocirea care i s-a întâmplat fiului meu când avea 5 ani, a suportat multe operații aici, la București, în Turcia. Atunci ne-a ajutat foarte mult doctorul Petru Scurtu căruia îi sunt nespus de recunoscător. L-am salvat pe fiul nostru, astăzi are 17 ani și învață la colegiu.
— Și ce s-a întâmplat cu dvs. după accidentare?
— Mi-am revenit cu greu și nu am putut lucra așa cum mi-am dorit. Apoi am aflat despre cursurile de scurtă durată de pregătire pentru acordarea serviciilor. Am mers la Ministerul Educației, am dat examene, am făcut un proiect pentru instruirea coaforilor, mecanicilor radio, electricienilor, lăcătușilor, manichiuristelor și pedichiuristelor, machiorilor. Timp de 7 ani, aproximativ 2000 de persoane au absolvit cursurile. Când am simțit că pot lucra, am lăsat totul soției. Fiica – am două – machia cu succes, ea are talent de la Dumnezeu, a participat la campionatele naționale în urmă cu 10 ani și a ocupat locul II. Este uimitor că s-a născut la 15 mai, soția – la 17, eu – la 19, ziua Sf. Nicolae e la 22. Știți, am reușit să-mi întrețin familia aici, nu a trebuit să plec nicăieri și nici prin cap nu mi-a trecut vreodată.
— Iar „Eurocomplast” ?
— Are 15 ani. Aș fi putut să mă ocup de metal, dar este o afacere riscantă. Aș fi putut obține licență și să efectuez lucrări electrice, dar pentru aceasta e nevoie de specialiști. Mi-am dorit ceva interesant pentru soție, care are talent în domeniul coafurii, așa am deschis școala. Când am văzut că sprijinul meu nu mai era necesar acolo, am părăsit școala și am decis să fac altceva. M-am dus la fratele meu, i-am ajutat la crearea unui atelier de mobilă, am lucrat acolo ceva mai mult de doi ani și, după ce am cumpărat teren, mi-am construit propriile ateliere.
— Cum s-a născut muzeul?
— De la părinți a rămas o răstignire foarte veche, de la tata – manualele pentru clasele I-IV ale școlii românești, nu le veți vedea nicăieri în Ungheni. Am păstrat scrisori triunghiulare trimise de bunicul meu de pe front, am o colecție de icoane frumoase. Am construit un muzeu pentru toate acestea. Tatăl meu a fost comunist toată viața, dar a citit atâtea cărți religioase, încât chiar și părintelui îi era greu să vorbească cu el pe aceste teme. Tata nu doar citea, ci făcea notițe. I-am păstrat caietele de lucru… După cum îmi amintesc, tatăl meu a studiat toată viața, a absolvit două tehnicumuri, de agronomie și zootehnie, cum puteam să nu păstrez amintirea la toate acestea.
— Сe altceva doriți?
— Să-mi cresc nepoții. Unul are 14 ani, nepoata – 10, al treilea în octombrie va împlini 5. Ei sunt bucuria mea. Nu am nevoie de altceva pe acest pământ, decât de soția, fiul, fiicele și nepoții mei.
P.S. Vom pleca cu sigu-ranță la muzeul lui Nicolae Țăruș în viitorul apropiat.
