Astăzi facem cunoștință cu un tânăr foarte responsabil, inteligent, calm, un adevărat profesionist – așa spun colegii și oamenii care îl cunosc despre Nicolae Grițco, consultant la unul dintre magazinele de tehnică din Ungheni, iar mie mi s-a părut și foarte modest.
— Probabil, numele dvs. nu are rădăcini în satele raionului. Dar mă conduce la o femeie minunată, Galina Grițco. Dacă este mama dvs., atunci înțeleg de se sunteți o persoană atât de amabilă, educată și cumsecade.
— Da, mama este într-adevăr cea mai minunată femeie. Și alți Grițco, se pare, nu mai sunt în Ungheni. Tatăl meu este originar din satul Lalova, raionul Rezina, unde strămoșii lui s-au mutat, probabil, pe vremuri. Dacă eu, fratele și sora mea suntem așa, e meritul părinților, ei au investit în noi tot ce au putut.
— Sunteți întotdeauna atât de calm sau se întâmplă să ridicații vocea?
— Bineînțeles că se întâmplă, dar nu mă aprind imediat, se acumulează emoțiile negative, apoi pot să răbufnească. Deși încerc să nu le dau frâu liber și de aceea îmi trece repede, uneori mă simt vinovat, chiar dacă nu sunt de vină.
— Cum ați ajuns în Ungheni?
— Părinții mei s-au cunoscut la Universitatea Pedagogică din Bălți, unde au învățat ambii. La absolvire, au fost trimiși să lucreze în satul Sinești, eu m-am născut acolo. Aveam vreo trei ani când tatălui meu i s-a oferit un loc de muncă la vama din Ungheni și ne-am mutat aici.
— Ce științe ați studiat?
— Am absolvit Universitatea Politehnică din București, am studiat tot ce ține de tehnologiile informaționale. Cu timpul, deja aici, am absolvit Facultatea de Drept. Un timp am lucrat la vamă și trebuia să cunosc legislația.
— Cum e să fii consultant cu două facultăți?
— E bine. Știți, lucrăm în echipă, fiecare încearcă să facă cât mai bine și mai mult și nu contează dacă ești consultant sau administrator. Munca este foarte interesantă, pentru că în fiecare zi sunt diferite situații, vin oameni diferiți, înainte de sărbători toți sunt veseli, bine dispuși, glumesc, caută cadouri. Eu însumi ador să dăruiesc ceva, să le fac plăcere celor apropiați. Să le primesc? Nu chiar, mă simt, nu știu de ce, incomod.
— Cât de „pricepuți” suntem noi, clienții, atunci când alegem tehnică? Ne interesează în primul rând prețul sau calitatea?
— Există persoane care vor să li se spună totul, sunt interesate nu atât de preț, cât de calitate. Sunt din cei care nu au nevoie de consultare, au venit doar să vadă, cel mai probabil, care sunt prețurile. Atunci te apropii și îi oferi ceva potrivit ca preț și de bună calitate.
— Trebuie să fiți psiholog aici.
— Apropo, am studiat psihologia timp de doi ani la universitate. E o disciplină foarte interesantă. La un moment dat m-a interesat astrologia, caracteristica diferitelor semne ale zodiacului – există ceva deosebit în asta.
— Sunteți prieten cu limba franceză? Mama vă adormea cu cântece în franceză?
— Mama spune că atunci când eram mic, vorbeam mai mult în franceză, pentru că părinții mei sunt profesori de franceză și nu puteam să nu cunosc această limbă. Acum engleza este solicitată mai mult, deși, dacă vine un francez, atunci în 10-15 minute îmi voi aminti totul și voi vorbi.
— Familia, copiii?
— Am doi fii, de 12 și 6 ani, băieți normali pentru vârsta lor. Însă, cum se spune, cel mai mare crește prea repede, iar cel mic este tot mai răsfățat. Nu mi-am ales soția mult timp și cred că ea nu seamănă cu mama, ci cu mine. Ea reușește foarte bine să stingă exploziile mele.
— Fratele și sora se află în străinătate? Nu aveți dorința să plecați?
— Sora mea e în Franța, fratele – în Anglia și am dorit de multe ori, inclusiv din cauza situației din țară, să plec, dar eu, așa cum ați spus, probabil, sunt foarte atașat de casă. Cum pot pleca și să las totul? Poate ar trebui să încercăm să facem ceva aici, pe loc? Dacă plec cu familia, atunci vor rămâne doar părinții aici. Și dacă plecăm cu toții, ce va fi? Nu, eu vreau să trăiesc aici. Am studiat în România patru ani și am așteptat cu nerăbdare sărbătorile, voiam acasă. Îmi place să plec undeva, să văd, dar acasă, cum se spune, și zidurile ajută. Politica? Nu mă prea pasionează. Se pare că oricât de curat ai intra în ea, oricum vei fi murdărit. Nu, acest lucru nu este pentru mine. Speranța? Există speranță, indiferent ce spunem, țara se dezvoltă. Amintiți-vă cum era acum 20 de ani și cum erau oamenii. De multe ori se întâmplă ca oamenii să plece în străinătate la muncă sau la odihnă, apoi nu sunt mulțumiți de ceea ce e acasă, dar ei nu știu cum este în realitate acolo, ce probleme există, nu văd ce se află în spatele cortinei.
