Astăzi vorbim cu o fată foarte frumoasă, foarte talentată, băștinașă din Ungheni, cunoscută mai mult în București și în România decât în Chișinău și în Moldova, o interpretă cu voce surprinzător de curată și neobișnuită, cantautoarea Neonela Duplei.
— Cine v-a dat un nume atât de rar?
— Sunt botezată Neonila, iar Neonela e numele meu scenic. Părinții mi-au ales acest nume. La biserică li s-a spus că este foarte frumos și părinții au fost de acord că puțini oameni au acest nume.
— Când ați înțeles că ați primit în dar o voce deosebită?
— Îmi plăcea să cânt, iar la vârsta de 8 ani am participat pentru prima oară la un concurs. Acest lucru, desigur, a fost observat de cadrele didactice de la liceul „Ion Creangă”, iar părinții mei considerau că anume cântecul este calea mea, destinul meu. După clasa a IX-a, am intrat la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. După absolvire, luând nota 10 la examen, am devenit studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
— Ce este mai aproape de sufletul dumneavoastră – cântecul modern, romanțele sau folclorul?
— Mai apropiat, desigur, e cântecul popular. Când am participat la concursul-festival „Crizantema de argint” din Chișinău și „Crizantema de aur”, Târgoviște, România, am interpretat romanțe, dar mai drag îmi este folclorul.
— Știți de unde vine acest dar? Cine dintre străbunicii din neamul Duplei sau Guțanu a cântat?
— Cunoașteți că Guțanii de azi sunt o familie muzicală. Eu cu nanul Valeriu am avut prima experiență de a cânta la petreceri și îi sunt recunoscătoare. Mama Sonia mi-a povestit că bunelul și bunica aveau auz muzical, dar cântau așa ca toți.
— Deci, darul e din cer.
— Da, se spune că talentul îl dă Dumnezeu, apoi totul depinde de persoană, de dorința ei, de muncă.
— Ați plecat la București imediat după absolvirea academiei?
— Da, am avut o astfel de oportunitate și am profitat de ea. Apropo, cântecele noastre populare sunt foarte apreciate acolo, le consideră mai tradiționale, mai populare sau mai păstrate. Cântecele noastre e posibil să fie mai puțin afectate de civilizație. Mă aflu la București de șapte ani și, consider, cariera mea se dezvoltă cu succes.
— Puteți spune că totul din viața dumneavoastră e OK? Un acoperiș deasupra capului, dragoste în inimă?
— Am închiriat un apartament o perioadă, iar acum împreună cu prietenul meu avem o casă, sperăm că ea va deveni casa noastră comună și fericită. Acum șase luni, mi-a cerut mâna (zâmbind, arată un inel fin pe deget).
— Casă de piatră! V-ați născut sub o stea norocoasă. Ce a rămas aici, în căsuța de lângă biserică?
— Aici trăiesc amintirile mele din copilărie, iar acest lucru nu se va uita niciodată, ca și casa părintească – cuibul nostru din copilărie. Din păcate, acum în el a rămas doar mama, iar tata nu mai este. Aici am crescut noi, două surori și un frate, născuți la un interval de un an, eram cea mai mare și, desigur, am avut grijă de ei. Acum, soarta, ca pe mulți, ne-a risipit: eu sunt în România, sora mea este în Italia, fratele – în Anglia. Sunt mai aproape de casă, de mama și o vizitez mai des.
— Aveți în repertoriu o melodie la care țineți cel mai mult?
— Voi spune că aceasta este piesa „Scumpă mamă, dragă tată”, o lucrare a sufletului meu. E primul cântec pe care l-am scris eu, în baza lui am realizat primul videoclip în care mama și tata sunt lângă mine.
— La ce poate visa acum o fată atât de talentată, împlinită, fericită?
— Fac ceea ce îmi place foarte mult, am succes, sunt apreciată. Acum rămâne să visez la o familie (zâmbește), la o familie fericită, la un copil. E bine să te dedici carierei, dar anii trec, iar familia, copilul trebuie să fie la timpul potrivit, ca să nu rămân doar cu munca. Alături de mine este o persoană care mă înțelege, sper să mă pot ocupa și de familie, și de creație. Îmi doresc, de asemenea, ca până la sfârșitul acestui an să înregistrez propriul album, am deja 10 melodii, am nevoie de încă 4.
— Apropo, despre succese…
— Pentru mine, e un succes și faptul că am avut norocul să colaborez cu orchestra maestrului Nicolae Botgros, visez să înregistrez un album cu el. Participarea la numeroase festivaluri-concursuri dedicate memoriei Tamarei Ciobanu, Mariei Tănase, Mariei Lătărețu și altele. Premiile se păstrează la mama. (Ea n-a spus, din modestie, că a câștigat premiile mari la multe dintre ele, a participat la „Vocea României” – nota autorului).
— Îmi imaginez cum le păstrează.
— Părinții au crezut întotdeauna că voi obține ceva. Nu a fost ușor, dar fără a depăși dificultățile, nu vei cunoaște bucuria succesului.
— Locul preferat în Ungheni?
— Casa părintească. Iar când ieși în grădină, se deschide o asemenea panoramă a Prutului, încât ți se taie respirația.
