În unele cazuri îți dai seama că spațiul din ziar e mult mai mic decât ar fi necesar ca să publici un interviu integral. Uite acesta e și cazul lui Nelly Moroșanu, profesoară la Gimnaziul „Anatol Popovici” din Boghenii Noi, dar sperăm noi că vor mai exista ocazii când vom mai scrie despre ea.
— Pe scurt despre Nelly Moroșanu
— Sunt originară din Boghenii Vechi. Fac parte dintr-o familie de intelectuali, mama – contabilă, tata- medic veterinar. M-am căsătorit în Sinești, o perioadă am locuit acolo, mai exact 4 ani, și făceam naveta. Eram angajată la Boghenii Noi, în acea perioadă nici grădinița nu activa. A fost obositor. Uneori soțul nu ne putea duce zilnic și eram nevoiți să ne deplasăm cu maxi-taxi, care mai mereu era supraplin. De aceea, într-o zi am decis să cumpărăm o casă la Boghenii Noi. Din prima, nu mi-a plăcut casa, dar am făcut reparații și am transformat-o în cuibul nostru.
— Cum a fost anul pandemic pentru profesoara Nelly Moroșanu?
— Vreau să vă spun că de când ne-am mutat aici, adică la Boghenii Noi, mi s-au deschis alte perspective, am noi oportunități de dezvoltare. Chiar și perioada de pandemie a fost una în care m-am dezvoltat, am investit în capacitățile mele, în pasiunea mea. Mi-am cumpărat cărți, am participat la diferite ateliere, webinare. Oamenii îmi spun că eram mai retrasă, dar acum sunt de nerecunoscut. „Ce ai făcut?”, mă întreabă. Am investit în mine, atât. Nu poți să fii profesor fără a investi în tine. Elevul de azi are mai multe posibilități de a se informa și de aceea profesorul trebuie să învețe mai mult, să știe mai mult ca să poată face față cerințelor. Am avut o situație mai neobișnuită în calitatea mea de dirigintă. Nu îmi place fotbalul și mă pomenesc într-o zi că un discipol mă întreabă care e fotbalistul meu preferat și de atunci am început să mă interesez de acest gen de sport. Dacă ești întrebat, tu trebuie să-i dai răspuns copilului.
— Ați menționat că elevul de azi e mai informat sau are mai multe oportunități de a se informa decât cei din generația noastră, să zicem. În rezultat, există posibilitatea ca la un moment dat „să-i pierzi”. Cum dumnevoastră îi captați, îi țineți „în priză?
— Eu mă dizolv în ei, adică cobor la nivelul lor. Din „Manuscrisul găsit la Accra” de Paulo Coelho, utilizez diferite citate aproape la fiecare oră și astfel îi provoc la discuții. Niciodată nu le-am spus că părerea lor nu e bună sau că ar trebui să fie anume așa și nu altfel. Unica regulă a mea e că trebuie să corespundă temei care am abordat-o. La materia care o predau eu, limba și literatura română, trebuie ca elevul să citească mult. Am aplicat diferite metode. Am constituit și un club de lectură, însă metoda cea mai efectivă a fost puterea exemplului. Într-o zi am venit în clasă și le-am povestit o carte care m-a marcat. Au rămas fascinați. Am organizat și webinare în care am învățat cum e să devii un cititor activ cu toate metodele de la specialiști în materie. Am acum elevi care mă depășesc cu lectura. Citesc și câte 2 cărți într-o săptămână.
— De ce lectura a trecut doar un pic pe planul doi?
— Sunt mamă, apoi profesoară, dirigintă a unei clase în care elevii sunt la vârsta adolescenței, când trebuie să le acorzi atenție sporită și încă alte câteva activități legate de serviciu, care cereau participarea mea activă. Ca să nu uit, sunt și membră a Grupului de Inițiativă Locală „Boghenii Noi” despre care ați scris în paginile ziarului. Atunci am spus că lăsăm ceva pe locul doi ca să le reușesc pe acestea. Dar acum mi-am procurat câteva cărți, și am zis că revin la pasiunea mea – lectura.
— Ce preferă să citească tinerii de azi?
— Toți vor de dragoste. Vor povești în care finalul e unul fericit. Unii dintre ei doresc să lectureze comedie.
— Cum v-ați explica că cei mai mulți dintre ei își doresc să citească povești în care finalul e fericit, că își doresc cărți de dragoste?
— Bănuiesc că vârsta e la mijloc, e acea perioadă când trec spre o altă etapă a vieții și vor tot să cunoască.
— Cum ați ajuns să faceți parte din GIL Boghenii Noi?
— În comunitatea noastră îl avem ca paroh al bisericii pe Vladimir Childescu, un om deosebit. Într-o zi a venit la școală, dumnealui este și profesor de religie, și ne-a propus să constituim un grup, care să implementeze diferite proiecte sociale pentru dezvoltarea localității. Am înțeles un lucru, atunci când am început să lucrăm în acest grup – nu e nevoie de bani mulți ca să contribui la dezvoltarea localității. Elementarul tu îl poți face ca satul tău să arate cât mai bine – să nu arunci gunoiul oriunde, să faci curat în preajma porții tale și rezultatul va fi vizibil.
