Azi vom face cunoștință cu Grigore Vlas, inspector principal la Inspecția Ecologică Ungheni, cu care, oricât de plăcut ar fi, cel mai bine e să faci cunoștință nu la serviciu, ci în paginile ziarului „Unghiul”.
— De câți ani munciți în ecologie? De câte ori ați fost șef al inspecției?
— Pot spune că lucrez din 1999. De trei ori am fost numit șef, o dată am fost restabilit în funcție prin hotărârea instanței de judecată.
— Probabil, nu ați fost membru al partidului necesar sau în genere nu ați fost în partid?
— Câțiva ani am fost membru, cum spuneți, al partidului necesar, dar… fără comentarii.
— Ce specialitate aveți?
— Am absolvit facultatea biologie și chimie a Universității de Stat din Tiraspol, sunt licențiat în chimie. Pot lucra la școală. De ce am decis să devin chimist? Mama lucra laborantă în cabinetul de chimie și biologie, iar eu, fiind copil, deseori mă duceam la ea după ore. Să-i ajut? Mai mult îi încurcam făcând experimente.
— Fiindcă a venit vorba despre mama dvs., se spune că era pasionată de fotografie?
— Știu că a lucrat mulți ani fotograf la casa de deservire socială din Cornești, apoi la școală. Nu știu de unde avea pasiunea pentru fotografie, dar mă voi strădui să aflu.
— Ce cunoașteți despre istoria familiei Vlas?
— Știu că bunicul meu e originar din satul Dumbrăvița, raionul Sângerei, rădăcinile mamei sunt din Costuleni. Părinții mei au trăit mulți ani în Cornești, apoi s-au mutat în Costuleni. Fratele mai mare s-a născut în Cornești, iar eu – în Costuleni. Suntem trei frați. Tata, cu regret, nu mai este. Era bolnav de inimă, însă niciodată nu s-a plâns că îl doare. Pur și simplu, într-o dimineața s-a pornit la lucru și n-a mai ajuns.
— Să revenim la ecologie. Cât de apropiată v-a devenit în acești ani?
— Cred că foarte apropiată. Din cei circa 40 de ani ai mei aproximativ 19 sunt legați de ea. Când am absolvit universitatea, ecologia abia apărea la instituțiile universitare și mi-a trezit interesul. În plus, după practica din școală dragostea mea față de predarea chimiei a trecut. De aceea la prima ocazie m-am dus să lucrez la secția județeană protecția mediului și resurse naturale, peste doi ani am fost transferat la agenția ecologie, specialist la laborator, care era atunci, apoi am lucrat inspector, șef de serviciu și de inspecție.
— Nu sunteți prea puțini specialiști pentru o asemenea inspecție?
— Din câte știu, s-ar pregăti o reformă și inspectoratul poate deveni inspectorat protecție a mediului. Raionul Ungheni ca dimensiuni ocupă locul trei în republică și pentru un asemenea raion, cred eu, 6 specialiști, în timp ce unul se află în concediu de lungă durată, e cam puțin. Volumul de muncă e foarte mare și nu ajung nici resurse umane, nici financiare.
— Ce vă frământă azi cel mai mult în problemele legate de ecologie? Atitudinea noastră inumană față de mediu?
— Lipsa culturii ecologice. Dacă persoana e educată, cultă, are cei 7 ani de acasă, atunci nu e obligată să cunoască legea pe de rost, ea nu-și va permite să arunce gunoiul unde se nimerește, nu se va duce să taie un copac. Consider cea mai mare problemă lipsa culturii. Sancțiunile sunt aproape unica metodă de a educa respectul față de lege, altfel omul nu înțelege.
— Am o întrebare neașteptată. Aveți o voce frumoasă, joasă. Cântați?
— (Râde). Nu cânt, nici voce nu am. La școală am încercat să cânt la trompetă, toți se duceau la fanfară, am vrut și eu. Satul nostru e bogat în tradiții minunate, era fanfară, ansamblu de dansuri.
— Ce vă mai pasionează afară de ecologie?
— Nu știu ce să vă spun. Am copii minunați. Fiul a câștigat o bursă în Ungaria și e student la anul II în orașul Pecs, fiica are 14 ani, am o soție foarte bună, iar mie nu-mi ajunge timp ca să le acord mai multă atenție.
— Nu ați avut dorința de a pleca?
— În fiecare lună, când primesc salariul, mă gândesc la aceasta. Dar nu fac parte din numărul celor care sunt gata să plece din țară. Am fost, am lucrat o lună și mai mult nu am putut. Consider că trebuie să fiu acasă, alături de familie, de copii. Dar nu știu dacă fiul se va întoarce.
— În ecologie importante sunt educația și cultura, dar în familie?
— Stima. Dragostea? Nici nu se discută…
