Deși nu o cunosc prea bine pe interlocutoarea de azi, membra ansamblului model „Vârsta de Aur”, ungheneanca Natalia Suciu, o consider puternică, energică, sinceră, sociabilă, optimistă.
— Toți cred așa.
— Numele Suciu poate să aparțină unei băștinațe din Măcărești, iar în Ungheni am cunoscut un bărbat înalt, angajat al poliției căii ferate…
— Era Boris, soțul meu, care lucra șef la secția de luptă împotriva delapidărilor proprietății socialiste care exista la acea vreme.
— De unde sunteți?
— Vin din satul Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia. E un sat moldovenesc cu denumire turcească. Tata, Andrei Gangan, a fost Erou al Muncii Socialiste, deputat în Sovietul Suprem al fostei URSS. Cea mai mare parte a vieții a condus complexul zootehnic din kolhoz. Mama s-a ocupat mai mult de gospodărie. Am avut două surori și un frate, acum am rămas numai eu și el.
— V-ați întâlnit dragostea la Chișinău. Cum?
— Am studiat la institutul pedagogic. De ce am ales pedagogia? Am susținut examenele la Facultatea de Geologie a Universității de Stat „Lomonosov” din Moscova, unde preda fratele meu, examenul de fizică l-am susținut la el. Am trecut de două examene, îmi mai rămâneau două când tata a venit la sesiunea Solvietului Suprem și mi-a spus că mama s-a îmbolnăvit. A doua zi, când fratele s-a dus la etajul 28 să afle în ce auditoriu va avea loc examenul, am luat un taxi și seara, când el mă căuta la Moscova, eram deja acasă. Am cumpărat bilet la avion.
— Ați dorit să deveniți geolog?
— Nu am vrut, pur și simplu, îmi plăcea limba rusă – am învățat-o singură de la televizor, când abia apăruse la noi. De aceea am intrat apoi la institutul pedagogic, facultatea limba și literatura rusă și am predat toată viața.
— Să revenim la iubire.
— Deși nu sunt foarte frumoasă, am fost mereu veselă, printre fete și băieți, îmi place să cânt, îmi place să dansez. Boris a studiat la școala de miliție din Kiev, iar examenele le-a susținut la Chișinău. Eu și vara lui – ea e din Costuleni – am învățat împreună și am locuit în aceeași cameră. M-am dus cu ea la nunta lui Dumitru și a Nadejdei Tîcu. Ea era rudă cu Boris și el a fost vornicel mare – iată așa am făcut cunoștință. A venit la mine la Chișinău de 7 sau 8 ori, apoi am decis să ne căsătorim. Eram atunci în anul trei, dar tata nu mi-a permis să trec la secția fără frecvență. Când am venit în Ungheni, ni s-a dat imediat un apartament. Să nu vorbim despre protecție.
— Ce viață…
— Interesantă, dar sunt singură de 18 ani, nu aveam nici 50 de ani când am devenit văduvă. Mă mândresc că am doi fii minunați, unul are o afacere aici, în Ungheni. Cel de-al doilea fiu e la Moscova, conduce de 18 ani o companie mare. Da, i-a ajutat unchiul, dar el a absolvit cu mențiune Academia de Studii Economice din Chișinău. Fiul mai mare a studiat la Academia Agricolă și la facultatea de drept. Cred că ei îi seamănă bunicului din Cimișlia.
— Sunteți fericită?
— Mă consider împlinită. Nu numai fiii sunt minunați, ci și nepoatele mele de 22, 18 și 11 ani, pe care le iubesc foarte mult și le doresc succese. Toți mă susțin, mă ajută.
— Câți ani ați dedicat școlii?
— Timp de 40 de ani am predat limba rusă la școala nr. 2, apoi la școala-internat. Deși au trecut mulți ani de când nu lucrez, dar la 1 septembrie, când copiii, veseli și frumoși, se duc la școală, ceva se întâmplă în sufletul meu, vreau să merg acolo, la ei, dar, desigur, timpul a trecut. Dar încă nu pot să stau acasă și le spun tuturor: nu stați, pentru că singurătatea ucide omul. Și este atât de minunat că m-am regăsit în acest ansamblu excelent „Vârsta de Aur”. El are deja 19 ani, dar eu cânt doar de 5. Buna mea prietenă, Raisa Țurcanu, m-a invitat.
— Aveți regrete?
— La ce bun să regret că am făcut sau n-am făcut ceva. Este mai bine să nu regreți, să nu răscolești sufletul, ci să mergi înainte, în pas cu vremurile. Da, cunosc computerul, în 4 ore am însușit telefonul mobil când mi l-au dăruit. Dacă dorești, poți face totul la orice vârstă. Trebuie să trăiești, trebuie să crezi că totul va fi bine.
— Spuneți că nu trebuie să stai acasă, dar unde să mergi? „Vârsta de Aur” nu va accepta toată lumea?
— Întâlniți-vă cu foștii colegi, creați un club de interese, numai nu stați închiși.
— Sunteți în ansamblu de 5 ani și de 9 – la pensie, ce ați făcut mai înainte?
— După moartea soțului, când au plecat copiii, m-am retras și eu de la serviciu, m-am îmbolnăvit, am făcut o depresie severă. Știu că este dificil să scapi de ea, dar dacă ai putere de voință, e posibil.
— Ce mai doriți?
— La vârsta noastră – sănătate și, oricât de grea ar fi viața, vreau să trăiesc și să nu las mâinile în jos în nicio circumstanță.
