Cei mai mulți o cunosc pe interlocutoarea mea de pe rețelele sociale ca fiind persoana, care e oricând gata să-i ajute. O fire directă, de multe ori cei din jur îi spun că e rea, totodată Natalia Șaptesate Ciobanu e empatică, generoasă și solidară. Ea e omul care nu precupețește nici timpul și nici cheltuielile financiare, care le implică o acțiune de caritate (cheltuieli de transport, timpul liber). Natalia își spune doar că trebuie să ajute și atât. Ceea ce o face atât de altruistă e că se pune mereu în locul celui care cere ajutor. Mulțumește Celui de Sus pentru tot ce are.
Chiar din 25 februarie s-a implicat în ajutorarea refugiaților din Ucraina. A rămas impresionată de mărinimia moldovenilor, iar ucrainenii care i-a întâlnit aveau povești cutremurătoare, care au afectat-o și speră că nu se va îmbolnăvi de pe urma emoțiilor. Totodată, a rămas dezamăgită de comportamentul unor ucraineni care nu și-au ajutat semenii. Aceștia aveau mașini și nu i-a luat pe cei care mergeau pe jos. Ca să se îmbărbăteze își spune că astfel de oameni sunt peste tot.
M-am născut în cel mai frumos sat din Moldova
M-am născut în Zagarancea, un sat deosebit prin oamenii săi, pot să spun că e cel mai frumos sat din Moldova. Mama a lucrat contabilă, iar tata a fost revizor pe cursele de trenuri interurbane și chiar internaționale. Am avut o copilărie fericită, așa cum mulți din copiii Republicii Moldova nu au parte, din nefericire. Mai am un frate, care e mai mare. Părinții mei s-au străduit să ne ofere tot de ce am avut nevoie. Prin anii 90, când țara noastră s-a confruntat cu o criză, nici familia noastră nu a fost ocolită: tata a fost disponibilizat, iar mama a rămas singura, care lucra. Atunci am simțit și noi ce înseamnă să trăiești cu unele lipsuri. După ce am absolvit liceul, am plecat la universitate, mai exact la Academia de Studii Economice din Moldova. Am studiat aici 2 ani, după care am avut o oportunitate de a pleca în Italia. Am achitat. Toate acestea se întâmplau în anul 2007. Am renunțat la studii pentru o perioadă de 7 ani. Am absolvit facultatea de curând.
Credeam ca în Italia va fi ușor, viața va fi ușor de trăit, dar ca la mama și tata nu va fi nicăieri
Am muncit din greu acolo. Am fost angajată în calitate de îngrijitoare sau cum spun italienii badantă, ore de curățenie am făcut. După ce mi-am legalizat șederea în Italia am putut să mă angajez într-un local. În cei șapte ani cât m-am aflat acolo m-am căsătorit cu un moldovean, e din Ungheni. În Italia a venit și soțul, care e coleg de gimnaziu. Am stat aici o perioadă, după care am revenit în Moldova. Atât de mult mi-a plăcut că am zis că nu mai plec peste hotare, cu toate că aici nu aveam nici casă, nici masă. Faptul că am lucrat mi-a dezvoltat caracterul.
În 2018 am plecat în Anglia. Acolo e mai greu pentru o femeie care are în grijă un copil. La ora 9.00 trebuie să duci copilul la grădiniță și la 15.00 îl i-ai deja. Programul acesta nicidecum nu îți dă posibilitatea să te angajezi. De aceea, în 2020 am revenit în Zagarancea.
Nu m-am gândit că nu am bani în casă în acel moment, am zis că trebuie să o ajut, și atât
Am început să fac caritate prin intermediul platformei caritate.md. Nu aveam mulți bani, dar încercam să trimit măcar un SMS cu valoarea de 45 lei. Am trimis mesaje pentru mai multe cazuri și nu țin minte care a fost primul. O țin minte bine pe micuța Teresa, eu de felul meu sunt sensibila, dar acea fetiță m-a emoționat enorm. Din nefericire, după câțiva ani ea a decedat, avea cancer. După ce soțul s-a angajat în Anglia am început mai mult să mă implic în acțiuni de caritate. Iată cum am ajuns eu să inițiez acțiuni de caritate îmi aduc aminte. M-a sunat în urmă cu ceva ani o tânără, care era internată cu bebelușul în Spital la noi, la Ungheni, și m-a rugat să o ajut. Nu m-am gândit că nu am bani în casă în acel moment, am zis că trebuie să o ajut, și atât. Mi-am sunat câteva prietene, am scris pe rețele și astfel am ajutat-o.
Practic toți cei care cer ajutor au nevoie de el, dar depinde mult de felul cum îl gestionează
Am avut și dezamăgiri în ceea ce e legat de caritate, dar am mers înainte. În 2020 am revenit din Anglia si prietene de ale mele, care încă sunt în UK mi-au propus să le ajut în Campania „Shoesbox Moldova” (Nota red: e vorba de campania internațională „Cadoul din cutia de pantofi”) ca sa distribuie coletele. Am apelat în primul an de campanie la colegii mei din PAS (Nota red: E vorba de Partidul Politic Acțiune și Solidaritate), atunci încă mai eram în PAS. M-au ajutat fără nicio implicație politică, au făcut voluntariat. În 2021 o prietenă din Cornești m-a ajutat. Mătușa ei e asistentă socială și ne-a ajutat să identificăm beneficiarii. Am oferit peste 200 de cutii. Este foarte greu. În primul rand, că noi mergeam în zilele de odihnă și asistenții sociali nu prea voiau din timpul lor liber să ofere, îi înțeleg și pe ei, după care urmează transportul, mergeam cu mașina mea, făceam plinul din banii mei, dar aceste sunt cheltuieli care bat la buzunar. Oamenii nu înțeleg de ce fac toate acestea. E dificil să faci bine în Moldova, dacă nu ai cunoștințe, care să te ajute ca să faci bine. Oamenii știu a primi binele și știu a-l face doar că încă e amorțit spiritul acesta civic. În ultimul timp tot mai mult deschid ochii și încep a conștientiza că fără a nu face nimic nu se mișcă carul din loc.
