Natalia Pîntea, o tânără cu origini unghenene, mai exact ea este din Măcărești, a tipărit un nou volum de poeme. E vorba de „Ce mult mi-aș dori să stau de vorbă cu tata”. Ea ne-a vorbit despre această nouă carte, cine și ce a inspirat-o, ce emoții speră să trezească cititorilor. Tânără ne-a mai vorbit despre procesul de creație, care e ritualul ei de a scrie poezii, cum se împacă jurnalismul cu poezia.
Despre carte și inspirație
— Titlul „Ce mult mi-aș dori să stau de vorbă cu tată” sugerează o puternică încărcătură emoțională. Ce poveste se ascunde în spatele lui?
— Încă din copilărie, am fost o fire foarte curioasă. Puneam o mulțime de întrebări, iar tata încerca să-mi răspundă tot timpul. În adolescență, am avut un profund atașament față de tata. Lui îi citeam poeziile și eseurile mele, lui i-am citit primul articol publicat în ziar. Era despre profesorul meu de artă plastică, Ion Cucereanu, din satul Măcărești, care ne-a părăsit în 2009. Când i-am citit articolul, tata avea lacrimi în ochi și m-a întrebat: „Când eu o să mor tu o să mă bocești?, O să scrii despre mine?” După doi ani, tata a fost lovit de o mașină și a murit. N-am putut să-l bocesc. Parcă se împietrise ceva în sufletul meu. După aceea, am început să depăn mai multe amintiri din copilărie și adolescență. Tata m-a învățat să fac avioane de hârtie, dimineața, când mă găsea dezvelită, întotdeauna punea o pătură caldă peste mine, iar când voiam să mă uit la emisiunile mele favorite și frații mei schimbau postul, îi spuneam tatei. Când era tata lângă mine, câștigam tot timpul. Asta este povestea din spatele acestei cărți.
— Cum a început această carte? A fost un proiect conștient sau s-a conturat treptat, pornind de la propriile trăiri și reflecții?
— Cartea aceasta este produsul atelierului de scriere creativă „Vlad Ioviță”, pe care-l frecventez din 2021. Când am fost prima dată la atelier, scriitorul Dumitru Crudu ne-a citit câteva poeme din antologia „Pașii taților noștri”, coordonat de Virgil Botnaru. Au fost niște poeme extrem de emoționante. În ziua aceea am plâns și am scris un poem despre tata. A fost un proces firesc pornind de la propriile mele trăiri și experiențe.
— Există un poem care îți este cel mai drag? Care este povestea din spatele lui?
— La toate poemele țin, fiindcă au izvorât din trăirile mele, dar, cel care încheie această carte descrie dorul și golul imens pe care l-a lăsat moartea tatei în sufletul meu. Poemul se numește „Pe tata l-am îmbrățișat o singură dată”. Citez: „La Cristina, colega mea de cameră, a venit tatăl ei, / Mă uit pe geam și-i văd îmbrățișându-se,/ Eu pe tata l-am îmbrățișat o singură dată/ În anul acela când a murit”. După cum vă puteți da seama, este o carte și despre regrete.
— Ce emoții speri să trezești în cititori prin ace-astă carte?
— Îmi doresc foarte mult să creez o conexiune sinceră cu cititorii mei. Recent, am participat la un dialog poetic la librăria „Cărturești” și mi-a plăcut enorm felul în care publicul a receptat poezia mea. De fiecare dată îmi doresc să ajung la sufletul cititorului, iar el să fie pătruns de povestea pe care o spun. Mi-aș dori să trezesc curiozitate. Poveștile noastre, mai mult, sau mai puțin, seamănă între ele. M-aș bucura enorm ca lumea să se regăsească în ceea ce-am scris.
Despre procesul creativ
— Când și cum scrii poezie? Ai un ritual anume sau versurile vin spontan?
— Din 2021, sâmbătă de sâmbătă frecventez atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, condus de scriitorul Dumitru Crudu, căruia îi mulțumesc din suflet pentru acest parcurs poetic. Dumitru Crudu, de obicei, propune anumite teme și tehnici pentru scris, iar după o oră, fiecare citește ce a scris. De asemenea, în fiecare vară, sunt organizate tabere de literatură, unde timp de o săptămână, tinerii poeți au posibilitatea să scrie. Eu am participat trei ani la rând. Am fost la Orhei, Glodeni și la Vadul lui Vodă. M-a bucurat prezența mai multor scriitori și critici literari din România pentru că au venit cu mici sugestii pentru îmbunătățirea textului. În urma acestor ateliere, scrisul a devenit mai degrabă un exercițiu, decât inspirație, iar pentru a excela e nevoie de o baie de lecturi, dar și de o bună organizare.
— Ce teme revin cel mai des în poeziile tale? Sunt legate mai multe de experiențe personale sau de observații asupra lumii din jur?
— Tema paternă și maternă este centrală în poezia mea. Este un volum despre identitate, copilărie și adolescență, dar și despre farmecul anilor de studenție. Bineînțeles, în acest volum, se regăsesc și poeme de dragoste, dintr-o perspectivă a maturității. Este o poezie minimalistă, dar foarte concentrată, în care biograficul capătă prioritate, și mai puțin reflecțiile asupra lumii.
— Poezia pentru tine este mai mult o formă de terapie personală sau modalitate de a comunica cu ceilalți?
— Poezia este o modalitate de a mă cunoaște pe mine însumi, în primul rând, și de a-mi explica anumite lucruri care se întâmplă în viața mea. Teza mea de licență, de la Facultatea de Litere, a fost legată de teoriile arhetipale ale psihanalistului elvețian Carl Gustav Jung. El găsea o legătură permanentă a psihicului uman cu copilăria, care este vârsta formării unui individ. Deci, nu este de mirare, ca unele amintiri din copilărie, să ne urmărească chiar și la maturitate. Bineînțeles, datorită lansărilor de carte, a întâlnirilor cu cititorii, poezia a devenit și o modalitate de a comunica cu ceilalți. Mă bucur că există această posibilitate.
Despre jurnalism și poezie
— Scrii și despre cultură ca jurnalistă. Cum se influențează reciproc aceste două domenii? Există vreun aspect al jurnalismului care te ajută în poezie sau invers?
— Literatura și jurnalismul sunt două domenii total diferite. Dacă în poezie poți să fii vulnerabil și fragil, în jurnalism nu se admite acest lucru. După experiența studiilor de master în Științe ale Comunicării, mi-am dat seama că jurnalismul implică obiectivitate, atenție maximă și responsabilitate. Ceea ce împacă, însă, aceste două domenii, este dragostea pentru cuvânt. Poezia, mă ajută să fiu la curent cu noutățile literare de la noi. De trei ani, colaborez cu revista „Timpul” din România, ediția din Republica Moldova, unde public lunar interviu și cronică literară despre tinerii debutanți.
— Ai avut vreodată moment în care jurnalismul și poezia s-au împletit într-un mod neașteptat?
— Mi se pare o coincidență frumoasă faptul că am fost angajată la Televiziunea Națională, practic, în perioada când era și cartea gata de tipar. La TV realizez reportaje din domeniul culturii, ceea ce mă bucură enorm. Acesta a fost visul meu dintotdeauna.
Planuri
— Ce urmează după această carte? Lucrezi deja la un nou volum sau alte proiecte literare în plan?
— Îmi doresc în viitor să public o carte de interviuri pe care le-am realizat cu personalități marcante din diferite sfere ale culturii. De-a lungul timpului, am realizat interviuri cu scriitorii Leo Bordeianu, Dumitru Dan Duță, jurnaliștii Irina Nechit, Viorel Ilișoi, sculptorul Dumitru Verdianu ș.a. Acesta ar fi produsul anilor pe care i-am dedicat presei scrise. Am o curiozitate și pentru proza scurtă. Poate, în următorii ani, vin cu un volum de povestiri… Cine știe? Necunoscute sunt căile Domnului!
— Cum ai vrea să fie percepută poezia ta peste ani?
— Îmi doresc ca poezia mea să aibă o identitate proprie și un public fidel, dornic de a o descoperi. Sunt și eu curioasă cum o să-mi percep poeziile peste ani, pentru că nu mă mai regăsesc deloc în primul volum „Amurgul tăcerii”.
— La Ungheni când vei lansa cartea?
— Am o agendă foarte plină la Chișinău, sunt prinsă la două joburi, și, pe lângă asta, trebuie să onorez niște lansări literare, care țin și de editura la care am publicat. Îmi amintesc cu drag de lansarea primului volum la biblioteca „Dimitrie Cantemir” din Ungheni. Sunt deschisă pentru invitații și o să vin cu cel mai mare drag.
