Azi vom face cunoştinţă cu Avram Lepădatu, un tânăr muzicant, absolvent al Şcolii de Muzică din Ungheni, de trei ani profesor de acordeon la această instituţie.
— Aţi putut alege cu ce să vă ocupaţi în viaţă sau muzica v-a fost predestinată de soartă?
— Cred că a fost dat de sus, deoarece de muzică s-a ocupat tata, el de asemenea e profesor la şcoală, de muzică s-au ocupat bunelul, bunica, mătuşa.
— Dacă toţi cei din familia Lepădatu ar fi adunaţi într-o orchestră, ce instrumente ar răsuna?
— În ea ar fi acordeonul, ţambalul, vioara, contrabasul şi multe alte instrumente. Cred că ar fi o orchestră destul de mare.
— De ce aţi ales acordeonul?
— La început, la şcoala de muzică am studiat pianul. Am avut două profesoare, ambele au plecat şi am decis să mă las de muzică. Au trecut câţiva ani şi am înţeles că nu pot fără muzică, atunci am hotărât să studiez acordeonul. Dar şi azi cânt la pian. De ce am preferat acordeonul şi nu vioara sau instrumentele aerofone? Cred că acest lucru nu poate fi explicat, pur şi simplu, îmi place acest instrument, mă atrage.
— Se poate spune că sunteţi un muzicant cu har de la Dumnezeu sau e mai mult o meserie?
— Cred că totul depinde de om, de dragostea lui faţă de muzică, atunci te străduieşti să obţii ceva. Talentul înseamnă doar un procent, restul e muncă.
— Activitatea de profesor nu omoară muzicantul din muzicant? Nu v-aţi săturat în atâţia ani de note?
— Mi se pare că dimpotrivă, îţi dă o motivare în plus, înţelegi mai bine şi propriile neajunsuri, faţă de fiecare copil se cere o atitudine aparte, tu descoperi ceva nou şi ca pedagog, şi ca muzicant.
— Unde vă realizaţi ca muzicant?
— În prezent studiez fără frecvenţă la facultatea de ştiinţe ale educaţiei şi arte a Universităţii Pedagogice din Bălţi, deci destul de mult timp mă ocup de muzică. Am absolvit colegiul în acest oraş şi acum vreau să obţin studii superioare.
— Aveţi timp liber? Se zice că acum tinerii îl petrec prin baruri.
— N-aş spune că se referă şi la mine. În timpul liber eu, de obicei, învăţ, mă pregătesc de sesiune, ca să fiu la nivel ca student şi ca muzicant.
— Pentru dvs. e important să fiţi la nivel?
— Da, e foarte important. Eu mă străduiesc să fiu întotdeauna la nivel, mă străduiesc să corespund acelui nivel la care mă aflu ca muzicant şi ca pedagog. Mă străduiesc să nu rămân în urmă şi să iau tot ce e nou.
— Ce îi pasionează pe muzicanţi?
— Muzica. Dacă nu te ocupi cu ea, o asculţi sau vorbeşti despre ea. Am mulţi prieteni şi toţi sunt muzicanţi, ne întâlnim, discutăm. Mulţi băieţi care nu au de lucru cântă la ceremonii. Lipsa locurilor de muncă pentru tineri e o problemă. Dacă persoana are studii muzicale bune şi nu are de lucru, e nevoită că cânte la nunţi sau să plece peste hotare şi să lucreze acolo pe şantiere.
— Sunteţi căsătorit?
— Mă întâlnesc cu o fată. Ce preţuiesc la fete? Simplitatea, naturaleţea, să nu se dea drept cine nu sunt. Consider că nu trebuie să se machieze în exces. Sau nu se consideră destul de frumoase?
— Azi tinerilor le este uşor?
— Tinerilor azi le este greu. Mulţi nu au posibilitate financiară de a obţine studii, căci oriunde te duci, peste tot e nevoie de bani. La noi sunt mulţi băieţi talentaţi, care într-adevăr au har de la Dumnezeu. Dar după ce termină studiile nu se pot angaja la serviciu, iar dacă le-a mers să găsească de lucru, cu salariile de azi de 2000 de lei pe lună nu te poţi hrăni nici pe tine, darmite familia.
— Câţi elevi aveţi acum?
— Şase, doi dintre ei sunt foarte talentaţi. Unul e în clasa a treia, al doilea – în clasa întâi, el încă se va afirma. Copiilor mă străduiesc să le dau cunoştinţe după posibilităţile şi capacităţile lor, ce le este interesant lor.
— Ce muzică vă place mai mult?
— Desigur, îmi place muzica populară, de asemenea, valsul şi tangoul.
— Valsul, tangoul. Nu e prea mult minor în ele? Dumneavoastră, ca personalitate, cum sunteţi, major sau minor?
— N-aş spune că toate valsurile sau tangourile sunt minore. Iar eu, eu sunt de mijloc.
