Maria Dragomir este o fetiță de șapte ani. Chiar din burta mamei ea a uimit medicii prin puterea sa de a lupta. La 5 ani a avut prima intervenție. La șapte ani urmează a doua și pentru asta are nevoie de ajutorul nostru.
Puteți accesa salveazaoinima.ro/maria-dragomir.
Istoria Mariei ne-o povestește mama sa, Cristina.
Am doi băieți, Maria e unica fată. Nu aveam încă 30 de ani când am aflat că sunt gravidă cu Maria. Chiar dacă nu a fost o sarcină planificată, chiar dacă cumva eu îmi spuneam că până la 30 de ani trebuie să nasc trei copii, în cazul băieților a fost totul ca la carte scris, noi am iubit-o din prima. Între cele două nașteri ne doream să ne facem și o carieră. Chiar mă angajasem în calitate de profesoară la Școala de Arte Plastice din Ungheni și surpriză la controlul medical, care e obligatoriu când te angajezi, aflu că voi fi mama a treia oară. Nu știam cum să-i spun regretatei directoare a Școlii, Raisa Cojocaru, însă ea a acceptat să mă angajeze. Am lucrat aproape un an de zile, după care am ieșit în concediu de maternitate.
Nimeni nu m-a întrebat pe mine dacă îmi doresc să scap de acest copil
Am avut o sarcină fără probleme. Mă simțeam bine. Când am mers la o clinică privată la USG ca să văd dacă copilul e bine i s-a depistat malformații. Asta se întâmpla la 13 săptămâni de sarcină. Medicul mi-a recomandat să mai repetăm ultrasonografia la 20 de săptămâni pentru a vedea mai clar dacă se confirmă acele probleme. Din nefericire pentru Maria, pentru noi, familia ei, s-a confirmat că ea are o malformație la coloana vertebrală și că are displazia rinichiului stâng. Atunci doctorii au încercat să mă convingă, să dramatizeze mai mult decât era situația în realitate, ca să fac un avort, pentru aceasta mă speriau atât de tare!.. Îmi spuneau că fătul nu înghite că va muri în momentul nașterii și multe alte scenarii îngrozitoare, doar cu scopul ca eu să accept să fac întrerupere de sarcină. În acea zi medicul imagist de trei ori a repetat examenul medical doar ca să fi convins sută la sută de starea copilului. Eu știam că îl voi naște indiferent de problemele de sănătate pe care le are și le va avea. Într-un sfârșit specialistul mi-a spus că e creștinește așa să procedez și dacă e decizia finală, atunci să merg înainte. Dar nu s-au terminat la medicul imagist discuțiile, medicul de familie a încercat să renunț la Maria mea, îmi spunea că ei nu au nevoie de un asemenea copil, că trebuie să merg la Chișinău ca să fac acea naștere înainte de termen. Nimeni nu m-a întrebat pe mine dacă îmi doresc să scap de acest copil. Nu conta părerea părinților pentru ei. Atunci am procedat șmecherește și am luat concluzia de la medicul imagist și l-am împăturit și l-am pus într-o cutie acasă. Am mers peste două luni la controlul medical. Nu am mers la Chișinău, deși mă programasem la un centrul privat să fac USG. Mi-am zis că eu oricum o voi naște și de ce să cheltui 1500 lei pentru USG când pot să investesc în familia mea acești bani. Între timp, Maria era un copil activ în burta mea. Ceea ce mi-au spus la primul USG nu se confirma, precum că copilul va muri pe motiv că nu va putea mânca, că nu va putea mișca piciorușele.
După două luni am mers la alt medic. Fac iarăși ultrasonografie și se constată că fătul e bine, e poziționat deja pentru a se naște. Următoarea lună iar merg la USG. Aici am îndrăznit să întreb specialistul dacă coloana vertebrală are poziția corectă. M-au asigurat că e totul perfect și chiar mi-a arătat pe monitor că e în poziția corespunzătoare. Am văzut și eu. După naștere aveam să cunoaștem că de la jumătatea coloanei vertebrele erau știrbite. După care am întrebat de rinichi și doctorul mi-a arătat ambii rinichi. Nu îmi pot explica, și nici doctorii, altfel decât că e o minune al lui Dumnezeu. Eu foarte mult mă rugam în acea perioadă. Spuneam întruna rugăciuni.
Ortopedul ne-a avertizat că ne așteaptă probleme mari, mai ales în adolescență, când oasele se dezvoltă
Nașterea a decurs foarte repede cu o greutate de 3, 350 grame. După trei ore în sala de nașteri o țineam pe Maria în brațe. Dar până atunci, trebuie să precizez acest lucru, s-a născut învelită în „cămașă”, adică cu placenta, reușise să înghită și lichid amniotic, care e cam periculos pentru nou-născuți. A avut și asfixiere, dar medicii repede au intervenit. Minutul acesta, de când am văzut-o și până medicii i-au acordat ajutor, mi s-a părut o veșnicie, că toată lumea se răstoarnă cu susul în jos, că se adeverește ce mi s-a spus la primul USG că copilul meu va muri. Am întors capul spre geam și am văzut icoana Maicii Domnului. Am înălțat cea mai puternică rugăciune și atunci copilul a început a plânge. Urmele acele experiențe se mai pot observa și azi – Maria are la ochi niște spargeri ale vinișoarelor. I-au făcut un control la aparatul Röntgen. Acolo aveau să depisteze anomaliile fetei și tot de atunci s-a început calvarul. Tot spitalul era în picioare, s-a sunat la Chișinău și trebuia să fim transportate cu AVIASAN acolo. Între timp, Maria era un copil activ și medicii nu își puteau explica, pentru că asemenea malformații îți dau grave probleme de respirație, de mișcare, dar ea era un copil perfect. La Ungheni nu primise nici un diagnostic. Urma să decidă specialiștii de la Chișinău din secția Patologii de la IMSP Centrul Mamei și Copilului. Acolo s-a pus diagnosticul – anomalie congenitală osoasă și displazia rinichiului stâng. Ulterior, în Italia avea să aflăm că nici splina nu o avea. Medicii din secția Patologii de la Centrul Mamei și Copilului când au văzut că Maria se simte bine în ciuda diagnosticului ne-au externat și ne-au spus că intervenția chirurgicală se va efectua mai târziu. Ortopedul ne-a avertizat că ne așteaptă probleme mari, mai ales în adolescență când oasele se dezvoltă, dar până atunci, ne-a spus el, trebuie să căutăm cel mai bun medic din lume ca să-i facă operația Mariei, fiindcă în Republica Moldova nu se fac astfel de intervenții din motiv că nu există tehnica medicală corespunzătoare. Eu mă bucur că au fost sinceri cu mine și m-au avertizat, și mi-au dat un sfat bun la momentul potrivit.
Reveniți acasă, am început să căutăm soluții.
Vă imaginați, pentru 250 lei îmi murea copilul!
Una dintre ele era plecarea în Italia, însă până a pleca am mai avut un hop de-l trecut. Un hop care mai nu a costat-o viața pe scumpa noastră fetiță. La 8 luni a avut o otită fulminantă ( în trei zile a avansat într-un ritm nebun) și consecința – meningită bacterială. O boală necruțătoare, care a indus comă profundă. Am fost duși de urgență la Chișinău. Acolo pentru prima, sper să fie ultima, dată am văzut medici care nu luptă pentru viața pacienților. Au citit în fișa medicală că are anomalie și deja meningită și și-au zis că nu mai trebuie să lupte pentru ea. Medicamentele le administrau, dar așa a lehamite. Nu au încercat să-i administreze altceva dacă au văzut că primul tratament nu a fost eficient. Văzând așa ceva, l-am sunat pe soț, care în acea perioadă lucra la un doctor, și i-am povestit totul. Atunci a venit acel medic și a discutat cu colegii de la secția reanimare de la IMSP Centrul Mamei și Copilului. Atunci i-au schimbat tratamentul. Ne-am dus noi și am cumpărat medicamentele, care costau… 250 lei. Vă imaginați pentru 250 lei îmi murea copilul!.. Noi nu am încetat să ne rugăm. Toată familia înălțau zilnic rugăciuni ca Maria să se facă bine. Trebuiau să o ia medicii sub supravegherea lor strictă, asta însemnând că Maria era în stare foarte și foarte critică, într-un alt salon, dar din diverse motive au întârziat să o facă și peste 2 ore ea își revine în mod miraculos. Nu a mai avut nevoie de mască, nu a mai avut nevoie să fie conectată la aparate. Medicii au rămas perplecși, ca, de altfel, și noi.
Mi-am promis că Maria nu va suferi
După asta am mers în Italia. Acolo s-a văzut că nu are splina, așa s-a format organismul ei fără splină și tot ne-au mai spus că e mai bine că are un rinichi decât să-l aibă și pe al doilea bolnav. Tot în Italia ni s-a spus că nu e boală genetică ce are Maria. Ovulul a fost bolnav și în consecință așa s-a dezvoltat fătul. Dacă ar fi fost genetic nu s-ar fi născut cu greutatea de peste trei kilograme și am fi stat doar în spital. Când a fost vorba de intervenție ei mi-au spus că așa tip de operații ei nu au făcut de peste 20 de ani, atunci eu am zis că nicidecum nu o las pe Maria să fie experimentul lor. Am acceptat recomandarea lor de a purta Maria un corset special, 1500 de euro ne-a costat. Ulterior, am renunțat la el, pentru că-i făcea rău Mariei. Ajunsese să nu mai poată respira și plus la aceasta i-a deformat un pic oasele maxilarului și din această cauză dinții ies neuniform.
Am mers pe alte canale ca să găsim specialiști să o pună pe picioare pe Maria. Aveam o colegă, care era angajată la Medproper Health Tourism Chișinău, ca să vedem ce ne spun specialiștii din Turcia. Aceștia ne-au spus că după 6 luni să ne adresăm la ei. O să fac o paranteză ca să cunoașteți ce m-a făcut să fiu mai perseverentă și să ajung mai devreme în Turcia. Într-o zi mă uitam la televizor și la un moment dat la emisiune s-a difuzat cazul unei fete de 18 ani cu aceleași probleme ca ale Mariei. Ea a povestit durerea prin care a trecut până la această vârstă când i s-a pus implanturile de vertebre. Atunci mi-am promis că Maria nu va suferi la fel ca această domnișoară. Am sunat iar la Medproper, am insistat să le transmit toate rezultatele analizelor efectuate aici și cele din Italia. Au luat legătura cu noi și ne-au invitat de urgență în Turcia, urmau să ne facă consultație gratis. Până atunci, printr-o cunoștință, stabilită cu traiul în Turcia, am început să perfectăm anumite acte ca să putem plăti doar 5 mii de euro operația. Procesul s-a oprit din cauza pandemiei de COVID-19. Am decis să apelăm la fundații de caritate, lucru care era ultimul pe lista mea de soluții. Medicii de la noi mi-au insuflat că e strict problema mea și a familiei mele și nu trebuie altcineva implicat în rezolvarea ei. Cu un nod în gât am mers, pentru că Maria era mai presus decât ce o să zică lumea, să cer ajutorul oamenilor, pentru că operația ne costa 48 mii dolari. Cazul nostru a fost acceptat și medicii au putut să facă intervenția.
Operația a durat 12 ore
I s-au pus 5 implanturi la coloană. Maria avea 5 ani și dacă mai stăteam acasă riscam ca toată coloana vertebrală să fie cu implanturi, iar acestea costă, fiindcă sunt de cea mai înaltă calitate și ele se adaptează organismului și nu se mai intervine niciodată. După 6 luni de la operație am mers la control și ni s-a spus că problema de la coloană a trecut, ea este poziționată corect.
Maria a renăscut și primul lucru care mi l-a zis a fost că ea este dreaptă, a simțit dintr-odată că spatele ei era corect. Trebuia să ne țină ceva timp în reanimare, dar după o singură noapte ea și-a revenit. Era foarte comunicativă cu toți.
Le mulțumesc tuturor care au contribuit pentru ca prima operație a fetiței noastre să fie posibilă.
Acum trebuie să i se facă operație la omoplatul stâng care e mai mic și totodată au început să-i crească niște coaste, care de la început nici nu se vedeau. Ca să vă dați seama inima ei e protejată doar de cele de jos, iar deasupra e loc gol. Pui mâna și îi simți inima. Omoplatul e mai sus decât în mod normal și din cauza aceasta ea nu își poate mișca capul și își strică și vederea, fiind nevoită să se uite cumva pe sub sprâncene.
