Cetățenii Republicii Moldova nu au dreptul să intre pe teritoriul Bulgariei din 30 octombrie, odată cu includerea Republicii Moldova în zona epidemiologică roșie. Anunță Ambasada Bulgariei în Republica Moldova, citată de IPN.
Totuși, cetățenii Republicii Moldova pot în continuare tranzita teritoriul Bulgariei în direcția deplasării spre Republica Moldova. În cazul deplasării spre alte state, cu tranzitarea teritoriului Bulgariei, cetățenii sunt obligați să posede documente care garantează că vor putea părăsi imediat teritoriul Bulgariei.
Pot intra pe teritoriul Bulgariei cetățenii acestei țări, persoanele cu permis de ședere permanent sau de lungă durată pe teritoriul Bulgariei, precum și membrii familiilor acestora, cetățenii statelor-membre UE, Spațiului Economic European, specialiștii în medicină, lucrătorii în domeniul științelor medicale, lucrătorii sociali și conducătorii lor, atunci când scopul călătoriei este legat de îndeplinirea profesiilor acestora.
De asemenea, pot călători în Bulgaria persoanele cu poziții oficiale străine, membrii delegațiilor acestora, precum și diplomații, membrii personalului administrativ și tehnic al misiunilor diplomatice ale statelor străine din Republica Bulgaria, persoanele care călătoresc cu scop umanitar sau lucrătorii sezonieri în domeniul agriculturii și lucrătorii din domeniul turismului și alții.