Sfârșit. Început aici.
V. Marea Unire (1918)
Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat (România) a fost rezultatul acțiunii românilor în conjunctura favorabilă datorată primului Război Mondial (1914-1918) și destrămarea Imperiului Rus și Austro-Ungar.
În cadrul Marii Uniri a României și Moldova și-a recăpătat unitatea, pentru prima oară de la 1484 încoace, prin alipirea Moldovei din Carpați și Prut cu Bucovina și Moldova dintre Prut și Nistru. În componența României Mari, Basarabia a făcut progrese enorme din punct de vedere cultural, social sau economic. Analfabetismul, o rușine a stăpânirii țariste, aproape a dispărut. Reforma agrară, echitabilă pentru toate naționalitățile, a dus la o înflorire a economiei rurale, iar minoritățile din Basarabia (Moldova pruto-nistreană) s-a bucurat de drepturi pe care nu le-a avut niciodată sub stăpânirea rușilor. Din reportajul campaniei „Drumul Basarabiei, spre casă”, putem evidenția: „În fiecare sat basarabean era ridicat câte un edificiu de școli primare”, „A fost proclamată o foarte importantă reformă agrară, cu împroprietărirea țăranilor”, „Apar primele aparate radio, se deschid rute aeriene” ș.a.
VI. Ocuparea Basarabiei și formarea RSS Moldovenești
Recent s-au împlinit 85 de ani de la anexarea forțată a Basarabiei (Moldova de Est) la fost URSS, eveniment care este privit și în prezent în mod diferit în societate. Istoricii adevărați consideră drept ocupație sovietică. Iar lecțiile trebuie învățate de o parte a societății, că Rusia continuă aceeași politică agresivă și expansionistă, pe care o avea cândva Rusia țaristă și URSS.
Astfel, amintind, la 28 iunie 1940 Armata Roșie ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța (peste 50 mii kilometri pătrați). Uniunea Sovietică pretindea la ele, deoarece în 1812 fusese anexate de Rusia Țaristă, iar în 1918 s-a unit cu România „Ocuparea Basarabiei de Uniunea Sovietică a fost o tragedie pentru națiunea română, pentru limbă, identitate și valorile noastre naționale”, scrie istoricul Sergiu Musteață.
La 2 august 1940 – RSS Moldovenească – a fost împărțită în două părți: o parte a fost încorporată Ucrainei, cealaltă a fost formată așa-zisa RSS Moldovenească, anexându-i o porțiune de teritoriu al Transnistriei (ocupat la prezent de Federația Rusă). La 22 iunie 1941 Armata Română va trece Prutul, începând eliberarea teritoriilor pierdute, care vor scăpa până în martie 1944 de ocupația sovietică. Nu trebuie să trecem cu vederea ce a urmat: arestări, deportări, foametea, colectivizarea ș.a. Crimele împotriva românilor s-au încununat cu războiul din Transnistria din 1992. La recensământul din 1989 în Transnistria locuiau 40 % români, 28,3 –ucraineni, 25, 4 – ruși și 1,9 – bulgari.
VII. Declarația de Independență a Republicii Moldova (1991)
R. Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității, la 2 martie 1992, când a obținut statutul de membru ONU. Declarația de Independență a fost un document adoptat de către Primul Parlament al R. Moldova (27 august 1991). A fost adoptată și semnată de 278 de deputați în parlament la 27 august 1991. Actul original, în timpul protestelor din 2009 de la Chișinău, a fost ars și restaurat identic în 2010. În anii de după independență R. Moldova (fără Transnistria) a parcurs un proces dificil de tranziție de la un sistem totalitar la cel democratic. Dificultățile economice și crizele financiare, au determinat pe mulți cetățeni să emigreze peste hotare. Am cunoscut crize politice și sociale majore, cum a fost „furtul miliardului” din sistemul bancar, care a generat proteste de amploare. În anul 2020, alegerea primului președinte proeuropean, Maia Sandu, a reflectat aspirațiile unei părți a societății moldovenești de a continua parcursul european.
În contextul geopolitic, marcat de războiul din Ucraina și instabilitatea regională, R. Moldova (nu numele nejustificat de Moldova) a decis la 3 martie 2022 semnarea cererii de aderare la UE.
VIII. Moldova – termen irealist
Pe parcursul subiectului am analizat aspecte din istoria identitară a românilor și a conaționalilor lor din Moldova istorică de la începuturi până în prezent. Continuarea identității românești a moldovenilor a fost în partea dreaptă a Prutului (cu centrele ei Baia, Siret, Suceava, Iași) și Mănăstirea Putna – numită Ierusalimul românilor. Cei din stânga Prutului au fost supuși la un șir de experimente de deznaționalizare, de falsificare identitară și de limbă etc. De aceea în acest context, un aspect important se merită subliniat: din punct de vedere juridic și diplomatic este corect să folosim denumirea completă „Republica Moldova”, nu voluntar „Moldova” (după unii conducători de stat, jurnaliști și alte categorii puțin informate)
Această tangență poate fi percepută ca o amputare a unei părți din teritoriul românesc de peste Prut. Situația este comparabilă cu cea dintre Grecia și fosta Macedonie, unde disputa a fost cu maximă prudență pentru a păstra identitatea istorică a Macedoniei de Nord. La fel s-a strecurat și denumirea dată de Patriarhia Moscovei bisericilor subordonate, cu titulatura Mitropolia Chișinăului și întregii Moldove (din punct de vedere juridic este ilegal). Deoarece istoria Moldovei, din cele scrise, nu începe în 1991, ci își are rădăcinile în trecutul medieval românesc, în cultură, limbă și spiritualitate românească comună.
R. Moldova nu poate să reprezinte azi nici Moldova lui Ștefan cel Mare, nici fosta Basarabie cu peste 44 mii kilometri pătrați, nici cei 33 mii kilometri pătrați din prezent ( referitor la Transnistria). Azi scena politică e tumultoasă, dacă elita politică va conștientiza pericolul, care se poate abate asupra cursului european și va fi în stare să ia în calcul și unitatea între cele 2 maluri ale Prutului. Păstrând în așa fel integritatea și corectitudinea termenului de „Moldova” în cadrul României întregite.
