Republica Moldova și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) vor iniția negocierea și semnarea unui acord pentru implementarea unui proiect comun în domeniul agriculturii. Proiectul are menirea să contribuie la oprirea fenomenului de eroziune a solului în două regiuni, Orhei și Rezina. De asemenea, scopul este de a sprijini aplicarea practicilor inovatoare de agricultură inteligentă prietenoase cu mediul și gestionarea durabilă. Proiectul prevede acordarea unui grant de 1,66 de milioane de dolari, transmite IPN.
Hotărârea cu privire la inițierea negocierilor și semnarea Acordului dintre Guvern și FAO a fost aprobată la ședința de astăzi, 28 aprilie, a cabinetului de miniștri.
În cadrul ședinței, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, a declarat că durata de implementare a proiectului este de 30 de luni. Proiectul a fost aprobat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) în septembrie 2019 și face parte din cel de-al șaptelea program al fondului.